Preşedintele Nicuşor Dan a susţinut astăzi o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni în care a prezentat detalii despre noua strategie de apărare a țării, dar a răspuns și întrebărilor legate de „soarta” pensiilor magistraților.

Întâmplător sau nu, dat fiind că urmează ca în cursul zilei de astăzi să se întâlnească cu reprezentanți ai magistraților, șeful statului le-a luat apărarea pe anumite aspecte.

Totodată, acesta a subliniat că magistrații din România muncesc mai mult decât magistrații europeni – din motive care țin de legislația proastă, dar și de modul în care funcționează administrația din România și că „trebuie echivalat acest efort pe care l-au făcut”.

Justiția este un serviciu al statului, esențial. Dincolo de jalonul PNRR, e anormal ca pensia să fie cât salariul. Era necesar ca statul să intervină pe această chestiune. Să transformi asta într-o ură la adresa unei categorii sociale, nu e benefic pentru societate. Trebuie ca oamenii să aibă încredere în instanța de judecată.

Legat de discuția de azi cu liderii coaliției, trebuie să găsim cu toții o cale să transmitem societății, să găsim un echilibru prin care să redăm și magistraților confortul, iar cetățenilor încrederea. (…) Avem o tensiune și trebuie să găsim un echilibru.

Noi, în societate, confundăm actul de justiție cu 50 de persoane care judecă dosarele marilor corupți. Trebuie să facem o diferență între ce judecă aceste persoane și cadrul legislativ și dincolo de aceste 50 de persoane sunt alte 5.000 de persoane care, unele judecă conflicte de muncă, alții judecă insolvențe, iar oamenii ăștia, toți formează sistemul de Justiție.

Eu nu cred că m-am poziționat de partea magistraților, însă am introdus niște nuanțe: nu e un meci, nu e un concurs de like-uri. Este despre a rezolva o problemă socială. În opinia mea, calitatea actului de justiție este mai importantă decât 75%”, a precizat Nicușor Dan.

După cum se știe, reforma pensiilor magistraţilor este un jalon pe care România şi l-a asumat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi trebuie adoptată până la 28 noiembrie, în caz contrar, urmând să piardă fonduri de aproximativ 230 de milioane de euro. Iar variantele de lucru trebuie agreate de către toate părțile, până atunci.

Însă Nicușor Dan a subliniat că el este „un mediator” în discuție, atrăgând totodată atenția că, personal, nu a făcut referire la procentul din salariu la care ar trebui stabilită pensia magistraților.

Eu n-am spus niciodată 75. Niciodată. Multă lume a spus că eu am spus 75, dar eu n-am spus niciodată. Singurul lucru pe care l-am spus a fost – e prea mult un an şi jumătate faţă de un an. Cred că este echilibrat şi pentru magistraţi şi pentru societate un an la un an. (…)

Am început să ne obişnuim unii cu alţii şi să reuşim să agreăm nişte lucruri. (…) Cumva este un proces de, să-i spunem, negociere între mai mulţi actori, eu sunt un mediator, deci nu pot să vă spun exact ce s-a discutat înăuntru, însă ce cred că pot să spun este că cred că din toate părţile există înţelegerea faptului că această chestiune trebuie închisă. Şi dacă lucrul ăsta se poate întâmpla în noiembrie cu atât mai bine. (…)

Şi societatea, şi clasa politică, şi inclusiv magistraţii sunt de acord că nu e normal ca pensia să fie cât salariul, şi atunci este doar o chestiune de armonizare legislativă, de cum să rezolvăm această problemă. (…)

Acum, în sprijinul CSM-ului, dacă vreţi, ca să ducem nuanţele şi echilibru până la capăt, este un fenomen. CSM este compus din nişte magistraţi care reprezintă alţi 5.000 – 6.000 de magistraţi.

Şi de mult timp, şi în special de câteva luni, există o tensiune socială la adresa magistraţilor, orice e rău în ţara asta se întâmplă pentru că ei au nişte pensii prea mari. (…)

CSM a avut o măsură disproporţionată, dar a avut-o la presiunea unor oameni care simt că asupra lor e o presiune socială, care este în mare parte nejustificată”, a mai spus șeful statului, cu referire la plângerea făcută pe numele vicepremierului Oana Gheorghiu.

Articolul precedent„Fum alb” în coaliție privind reforma bugetară; discuțiile continuă azi pe tema pensiilor magistraților
Articolul următorCine vrea să „fure” medaliile CS Olimpia București?