Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) este un organism deosebit de ocupat, mai ales când vine vorba de a ataca pe oricine critică sistemul judiciar.
Într-o continuă „luptă” de când s-a pus problema la modul serios să fie modificată legislația privind pensionarea magistraților, mai nou CSM se ocupă cu plângeri penale.
După declaraţiile pe care vicepremierul Oana Gheorghiu le făcuse la Digi 24 referitor la faptul că România nu îşi permite să mai plătească pensiile magistraţilor, „nu avem cum”, subliniind că aceștia „au fost prinşi într-un Caritas care nu putea să dureze la nesfârşit”, CSM a ieșit la „atac”.
Nemulțumirea a fost legată și de faptul că Oana Gheorghiu a mai arătat că „orice privilegiu îl are cineva înseamnă în partea cealaltă o gaură. Să se gândească ce gaură ar fi pentru ei acceptabilă ca să continue să-şi ia aceşti bani, în termenii ăştia aş discuta deschis cu magistraţii”.
Așa că a urmat ieri un comunicat de presă al CSM, deosebit de sensibil când vine vorba de astfel de aspecte, dar într-o letargie totală când vine vorba de a scăpa de anumite „tare” din sistem. Astfel, CSM a transmis că „condamnă ferm declarațiile”, deoarece „independența justiției și statutul magistraților au fost încălcate într-un mod iresponsabil și populist”.
„Astfel de alegaţii reprezintă atacuri la adresa unei puteri constituționale, care alimentează un discurs periculos ce incită la ură şi discriminare, menit să antagonizeze societatea faţă de corpul profesional al magistraţilor.
Opoziția artificială între magistrați și „copilul flămând căruia i se ia de la gură” este o manipulare şi o încercare de a deturna nemulțumirile publice spre justiţie, plasând nereal şi artificial asigurarea resurselor financiare în relaţie directă cu independenţa financiară a magistraţilor.
Independența justiției, care include şi garanţia financiară, astfel cum statuează întreaga jurisprudenţă europeană, nu reprezintă un privilegiu acordat magistraţilor în detrimentul altor persoane, ci este garanția constituţională a societăţii democratice că drepturile fiecărui cetățean vor fi apărate de către profesionişti ai dreptului liberi de orice influenţe şi respectate în raport de orice încălcare, inclusiv cele săvârşite de stat.
Consiliul Superior al Magistraturii subliniază încă o dată că puterea executivă, reprezentată de Guvern, are obligația într-un stat de drept să consolideze justiția, nu să o discrediteze, şi să colaboreze instituţional în mod loial cu puterea judecătorească pentru bunul mers al societăţii democratice.
În raport cu declaraţiile doamnei vicepremier, faţă de conţinutul concret şi efectele acestora în plan social la adresa imaginii şi prestigiului funcţiei de magistrat, Consiliul Superior al Magistraturii a decis sesizarea organelor abilitate pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de incitare la violenţă, ură sau discriminare prevăzută de dispoziţiile art. 369 din Codul Penal.
Consiliul solicită pe această cale reprezentanţilor puterii executive să păstreze echilibrul şi decenţa în discursul public şi să nu formuleze judecăţi iresponsabile pe fond exclusiv emoţional care să submineze nu doar independenţa justiţiei, ci şi respectul datorat acesteia într-un stat de drept, cu consecinţa incitării populaţiei la ură împotriva judecătorilor şi procurorilor”, a transmis CSM.
Pe de altă parte, președintele Nicușor Dan a subliniat, tot la Digi 24 că, deși consideră că vicepremierul a greșit în declarații, însă „toată lumea greşeşte şi nu e o greşeală aşa de mare”, așa că nu vor exista represaliile dorite de CSM:
„Cred că declarația doamnei viceprim-ministru a fost nefericită și că reacția CSM a fost mult exagerată. Nu poate fi vorba o opinie să constituie faptă penală. În momentul în care va veni, dacă va veni cererea de avizare a urmăririi penale, eu nu o voi semna. Nu este nicidecum o faptă penală”, a precizat Nicușor Dan.
Surprinzător, o reacție în apărarea Oanei Gheorghiu a venit și de la avocatul Gheorghe Piperea, europarlamentar AUR, care totuși a atras atenția și asupra altor aspecte.
„Este o premieră, dar și un precedent destul de riscant: Oana Gheorghiu, vice – premier, este subiectul unei sesizări pentru incitare la ură și discriminare, formulată chiar de Consiliul Superior al Magistraturii. Dacă s-a făcut o astfel de sesizare contra unui vice-premier, se va face și contra unui ziarist, influencer sau simplu particular protestatar…
Pe de altă parte, este incredibil să vezi cum roata, chiar și pătrată, tot ajunge să se învârtă o dată: cei care sunt permanent în minte, fapte și vorbă cu acuzațiile de discurs incitator la ură comis de ceilalți, ajung să fie chiar ei în banca acuzaților.
O singură problemă va avea sesizarea CSM: că să se poată începe cercetarea penală a unui vice – premier, trebuie acceptul președintelui Dan.
Oricum: fără penali în funcții publice, remember?
PS Anastasiu, cel cu șpaga de supraviețuire, a stat mai mult pe acel post de vice-premier, totuși…”, scrie ieri Piperea, pe Facebook.
Și, tot pe Facebook, liderul PSD Sorin Grindeanu a atras atenția astăzi că „populismul nu se sancționează penal în România”, deși „declarațiile vicepremierului Oana Gheorghiu se înscriu în registrul declarațiilor politice populiste și iresponsabile”.
„Consider drept o reacție exagerată demersul CSM. Orice om politic are dreptul la opinie indiferent că este la putere sau în opoziție.
Pe de altă parte, îmi doresc ca, de această dată, să ajungem rapid la o formă a legii care să fie constituțională. Dincolo de retorica politică, acesta a fost mereu obiectivul PSD: să îndeplinim jalonul și să atragem banii din PNRR, în loc să creștem taxe.
Trebuie să depășim tensiunile și nivelul declarațiilor politice și să demonstrăm maturitate politică, nu orgolii. Răspunderea este mare: nu ne putem juca cu astfel de subiecte, chiar dacă unii cred că acest lucru este aplaudat pe rețelele de socializare.
PSD este pregătit să deblocheze situația pentru identificarea unei soluții instituționale care să rezolve problema pensiilor magistraților și să ne permită să luăm cele 231 de milioane de euro din PNRR”, precizează Grindeanu.






