Anchetă în curs derulată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, în cazul unui polițist din județul Timiș.
Omul legii este acuzat de două infracțiuni de trafic de influență, iar ieri a și fost reținut de procurori.
Conform acuzațiilor, omul legii ar fi insistat pe lângă un suspect dintr-un dosar penal să îi remită 1.000 de euro pentru a pune o „vorbă bună” la parchet.
Primele discuții ar fi avut loc anul trecut, în vremea în care inculpatul lucra în Bocşa, la IPJ Caraș-Severin, iar după un an, pe când era agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Jamu Mare – IPJ Timiş, a și primit suma solicitată.
„Inculpatul C.A., la data de 15.09.2024, în calitate de agent de poliţie în cadrul Poliţiei oraşului Bocşa, I.P.J. Caraş-Severin, a pretins de la numitul C.D.L. suma de 1000 euro, iar la data de 15.10.2025, în calitate de agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Jamu Mare, I.P.J. Timiş, a primit de la numitul C.D.L. suma de 1000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa şi totodată promiţând că îl va determina pe acesta să nu îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu, în scopul obţinerii unei soluţii favorabile de netrimitere în judecată şi al restituirii permisului de conducere către numitul C.D.L., cercetat pentru
comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat, într-o cauză penală aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa”, arată procurorii.
Așa că ieri, chiar după ce a primit banii, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de poliist, pentru trafic de influenţă în formă continuată (2 acte materiale), și a urmat reţinerea inculpatului pentru 24 de ore. Astăzi, procurorii vor solicita arestarea preventivă a polițistului, la Tribunalul Caraş-Severin.






