La mai bine de o lună de la adoptarea primului pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar, pachetul 2 încă așteaptă.
Cel mai probabil, acesta va trece prin aceeași procedură în Parlament – asumarea răspunderii Guvernului, și, potrivit lui Ilie Bolojan, se dorește prezentarea acestuia săptămâna viitoare.
Explicațiile au fost oferite de premierul României aseară, la Antena 3, când acesta a detaliat și că cel de-al doilea pachet ar putea fi împărțit în cinci proiecte separate.
Este vorba despre administrație publică locală, sănătate, pensiile magistraților, companii și firme și modificări fiscale, „domenii diferite”, de aceea „e greu să cuplezi sănătatea cu administrația sau pensiile magistraților cu companiile de stat”.
„Ne propunem ca la sfârșitul acestei săptămâni, vineri seara sau în cursul zilei de sâmbătă, să declanșăm această procedură, urmând ca până la începutul săptămânii viitoare să existe posibilitatea, prevăzută în legislație, ca parlamentarii să depună observații și să vină cu completări.
Vom vedea ce propuneri vin din Parlament și dacă sunt fezabile și se pot integra în aceste pachete, le vom include, iar procedura de asumare va avea loc săptămâna viitoare. Ar trebui ca la finalul săptămânii viitoare să închidem această procedură. (…)
Trebuie să treacă de Parlament, iar după aceea va exista posibilitatea unor contestații la Curtea Constituțională. Deci va mai dura o perioadă de o săptămână, două sau trei, până când Curtea se va pronunța. Agenda este ca, la 1 octombrie, aceste propuneri să intre în vigoare”, a detaliat Bolojan pentru sursa citată.






