Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Anchetă în curs în ceea ce privește faptele unui cadru didactic, mai precis un profesor de istorie, care este acuzat de viol asupra unei adolescente de 14 ani, dar și de lovire.

Dosarul este instrumentat de procurorii specializați în cauzele de abuzuri sexuale împotriva minorilor din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Agresiuni Sexuale, iar inculpatul a și fost reținut.

Faptele imputate profesorului de religie ar fi fost comise în perioada ianuarie-mai 2025 când, conform procurorilor, „a întreținut în mod repetat raporturi sexuale cu o minoră în vârstă de 14 ani, în imobile situate în București și pe raza județului Teleorman”.

În plus, profesorul, care are 45 de ani, este acuzat și că, în aceeași perioadă, „a exercitat asupra persoanei vătămate acte de violență fizică, în două rânduri”.

Din ce explică procurorii, inculpatul „a comis infracțiunea de viol în condițiile în care, din cauza vârstei, persoana vătămată nu putea să exprime un consimțământ valabil, dar și profitând de poziția sa de autoritate asupra minorei, în calitate de profesor de religie”.

Articolul precedentCristian Popescu Piedone: ”Nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă stăpânește toate bunurile lumii”
Articolul următorTraian Băsescu a primit o nouă locuință de la stat