Județul Vâlcea, mai precis oameni ai legii din această zonă, sunt în vizorul procurorilor, într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cu sprijinul Direcției Generale Anticorupție.
Există suspiciuni privind „comiterea mai multor infracțiuni de corupție în legătură cu atribuțiile de serviciu ale unor agenți de poliție rutieră”, iar pentru probarea acuzațiilor, astăzi au loc peste 10 percheziții.
Mai exact, oamenii legii sunt bănuiți că nesocoteau prevederile legale referitoare la implementarea în sistemul informatic a mențiunilor privind perioada în care unor persoane le a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule ca sancțiune contravențională complementară.
Concret, precizează DGA, „sunt puse în executare un număr de 12 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele unor agenți de poliție și ale unor persoane fără calitate specială, precum și la două birouri dintr-o structură a Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
De asemenea, sunt efectuate percheziții auto asupra autovehiculelor utilizate de mai multe persoane implicate în cauză”.
În plus, aceeași sursă menționează că „sunt puse în executare 3 ordonanțe de ridicare de înscrisuri și bunuri de la sediul IPJ, precum și 4 mandate de aducere, două dintre acestea vizând agenți de poliție. Persoanele urmează a fi conduse pentru audieri la sediul parchetului, în vederea continuării cercetărilor”






