Sursa: Facebook

Scandal legat de o inițiativă controversată a ministrului PSD al Energiei, Bogdan Ivan, care dorea să își numească finul la Hidroelectrica.

Bogdan Ivan a dat explicații după ce informația a apărut în presă, însă ulterior totul s-a „rezolvat”, inclusiv după implicarea șefului său de partid.

În plină perioadă de tăieri, anunțuri de concedieri și alte măsuri de austeritate, Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a considerat oportun să încerce să își numească un fin de cununie în conducerea Hidroelectrica.

Aceasta pentru o scurtă perioadă de timp, nominalizarea „picând” la scurt timp, după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora respectivul, Alin Ioan Demian, este finul ministrului.

Ca urmare a reacţiilor apărute în spaţiul public în legătură cu nominalizarea domnului Alin Ioan Demian în funcţia de administrator provizoriu în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica, am decis revocarea acestei nominalizări. Deşi nominalizarea pe o perioada limitată de 2 luni, făcută cu scopul de a asigura interimatul până la numirea definitivă a noilor administratori, a avut la bază criterii de competenţă profesională, am luat act de percepţia publică şi de dezbaterile generate.

Consider că încrederea cetăţenilor în instituţiile statului şi în companiile strategice ale României trebuie să primeze în faţa altor considerente”, a transmis ieri ministrul Energiei.

Decizia ar fi avut însă la bază inclusiv o intervenție din partea lui Sorin Grindeanu. Și nu e ca și cum Demian – pe care nașul Ivan îl consideră un profesionist desăvârșit – ar rămâne fără job.

Alin Demian este director Cabinet Ministru la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, condus în prezent de Radu-Dinel Miruță (USR). Însă Demian era de dinainte aici, pe când ministerul era condus de același naș de cununie Ivan.

Pentru că, potrivit ultimei declarații de avere, anterior a fost consilier la Ministerul Cercetării Inovării și Digitalizării, unde în anul 2024 a câștigat salarii 64.595 lei, a fost consilier județean în Bistrița-Năsăud, dar și membru ATOP în respectivul județ.

În același timp, Demian a fost membru în consiliile de administrație a Casei de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud, unde activitatea din 2024 i-a fost remunerată cu 11.200 lei, dar și la Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, de unde a încasat 35.007 lei.

Articolul precedentPractici anticoncurențiale pe piața producției și comercializării semințelor de cultură și a produselor pentru protecția culturilor
Articolul următorGuvernatorul BNR: „Nu suntem în recesiune. Dar există acest risc”