Într-un București prea grăbit să-și mai privească bătrânii, există totuși locuri unde demnitatea vârstei a treia este mai mult decât un slogan. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 (DGASPC S1) și-a asumat, discret, dar hotărât, misiunea de a nu-i lăsa pe seniori pradă uitării. Printre nenumăratele sale servicii sociale, un reper de umanitate și inovație s-a conturat: Centrul de Zi Alzheimer, un adevărat laborator de speranță pentru cei ce se luptă cu una dintre cele mai nemiloase boli ale bătrâneții.
Un centru pentru memorie, viață și speranță
Coordonat de Helene Radu, un profesionist cu vocație și tact, Centrul de Zi Alzheimer din Sectorul 1 nu este un azil clasic, ci o poartă către normalitate pentru cei diagnosticați cu demență sau alte tulburări cognitive. Aici, fiecare beneficiar găsește sprijin medical, psihologic, activități cognitive, fizioterapie și mai ales comunitate – un colac de salvare real într-o lume în care prea des bătrânețea se traduce prin izolare.
Helene Radu știe că fiecare poveste contează, iar fiecare zi la centru e o victorie în lupta cu boala. Sub îndrumarea ei și a echipei, seniorii primesc consiliere, participă la exerciții menite să le păstreze mintea trează, se bucură de socializare, de activități recreative și, nu în ultimul rând, de respectul pe care îl merită după o viață de muncă. Pentru mulți, drumul până aici a fost presărat cu singurătate, nesiguranță și teamă. Dar la Centrul Alzheimer din S1, bătrânețea capătă sens și valoare.
Alzheimerul – boala care fură identități
Boala Alzheimer nu este doar o provocare medicală, ci și una socială. Această formă de demență, care afectează milioane de oameni anual la nivel global (inclusiv zeci de mii de români), înseamnă pierderea lentă a memoriei, a orientării, a sinelui. În România, statisticile arată o creștere continuă a cazurilor, pe fondul îmbătrânirii populației. Pentru cei afectați, fiecare zi poate fi o bătălie cu uitarea, iar pentru familii – un maraton al răbdării și compasiunii.
De aceea, existența unui centru specializat ca cel din Sectorul 1 devine vitală. Sprijinul specializat înseamnă mai mult decât tratament: este o luptă pentru demnitate, pentru păstrarea unui sens, pentru a-i ajuta pe seniori să rămână, atât cât se poate, ei înșiși. Consilierea psihologică, logopedia, activitățile cognitive moderne și sprijinul unei echipe dedicate fac diferența între abandon și speranță.
Nea Ilie – povestea unui erou discret
Printre beneficiarii acestui centru se numără și ‘nea Ilie, 92 de ani, fost jurnalist și om al administrației, un simbol al demnității tăcute. Locuiește pe Ion Mihalache, într-un apartament plin de cărți și amintiri. Deși boala îi încearcă trupul, mintea și umorul îi rămân la fel de vii. ‘Nea Ilie nu acceptă să fie victima neputinței – își dorește independență, participă activ la activitățile centrului, aduce optimism în jur și inspiră pe toți cei care îl cunosc.
Fost condeier la „România liberă” și „Teleormanul”, Ilie a dus mereu lupta pentru adevăr, corectitudine și bun simț. Știe ce înseamnă să nu alergi după senzațional, ci să cauți sensul din spatele fiecărei întâmplări. Știe să asculte, să întrebe, să lumineze încăperi cu vorba și cu prezența lui caldă. Acum, la 92 de ani, rămâne un model nu doar pentru colegii de generație, ci și pentru tinerii care trec prea repede prin viață fără să observe detaliile care contează.
Își păstrează umorul, privește lumea cu luciditate, ajută cât poate și pe alții și, mai ales, se simte „viu”. La Centrul Alzheimer din S1, Ilie a găsit nu doar sprijin specializat, ci și o nouă familie – oameni care îl respectă, îl provoacă, îl admiră. Prin el, centrul capătă chip, iar lupta cu boala devine mai ușoară pentru toți.
O lecție pentru întreaga comunitate
Asemenea locuri și asemenea oameni sunt dovada că bătrânețea nu trebuie să însemne izolare sau abandon. Prin DGASPC S1 și Centrul Alzheimer, comunitatea dă înapoi puțin din ceea ce seniorii au oferit zeci de ani: grijă, educație, sprijin. E o dovadă că statul, când e condus cu minte și inimă, poate face diferența acolo unde contează cel mai mult.
Pentru Ilie și pentru ceilalți ca el, fiecare zi la centru nu e doar o nouă bătălie câștigată împotriva uitării, ci și o reamintire a valorii pe care o aduce vârsta și experiența. Ei nu cer milă, ci respect. Nu caută aplauze, ci sens. Într-o lume care uită repede, centrul și oamenii ca Ilie țin aprinsă flacăra memoriei colective.
La mulți ani, ‘nea Ilie!
Mâine este Sfântul Ilie. E ziua lui, dar și a tuturor celor care poartă cu demnitate acest nume. Să-i urăm „La mulți ani!” nu doar ca pe o formalitate, ci ca pe o recunoaștere a rezistenței, a umorului, a forței de a merge mai departe, indiferent de încercări.
Într-o societate care încă își caută reperele, poveștile ca ale lui ‘nea Ilie – și locurile ca Centrul Alzheimer din Sectorul 1 – sunt dovada că speranța nu moare niciodată. Ba din contră: devine model.
