O judecătoare din cadrul Judecătoriei Ploiești, numită de câțiva ani în funcție, a fost exclusă din magistratură.

Judecătoarea, pe numele său Maria Rădulescu, a fost cercetată de Inspecția Judiciară, iar ieri, Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a decis excluderea acesteia din profesie.

Judecătoarea Maria Radulescu a intrat în sistem în decembrie 2017, ca procuroare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, anterior fiind avocată în Baroul Prahova. În iunie 2021, a obtinut numirea ca judecătoare, inițial la Judecătoria Mizil, apoi a soluționat dosare la Judecătoria Buftea, de unde a obținut transferul la Judecătoria Ploiești.

Anul trecut însă, împotriva sa a început o anchetă, Inspecția Judiciară concluzionând că aceasta a comis o serie de abateri disciplinare de neiertat. Ulterior, și CSM a considerat că Maria Rădulescu nu face cinste profesiei de judecător, așa că a admis „acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară”.

În hotărârea Secției CSM se arată că acesteia urmează să îi fie aplicată „sancţiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură” pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art.271 lit.b), lit.l) și lit.g) teza I din acelaşi act normativ (Legea 303/2022 – n.r.)”.

Hotărârea, care poate fi atacată cu „recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, a fost luată cu majoritate, existând și o opinie separată. Astfel, opinia separată consta în aceea că acțiunea disciplinară trebuia respinsă „ca neîntemeiată”.

Mai precis, actiunea disciplinară are legătură cu atitudinile nedemne în timpul serviciului față de colegi, celălalt personal al instanței sau al parchetului în care funcționează, inspectori judiciari, avocați, experți, martori, justițiabili ori reprezentanții altor instituții; nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile; nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente.

Articolul precedentSimion nu mai recunoaște înfrângerea; contestă alegerile la CCR și vorbește despre „o vărsare de sânge”
Articolul următorCCR respinge cererea de anulare a alegerilor depusă de Simion; liderul AUR cheamă oamenii la luptă