Traian Băsescu a comentat, ieri, pe marginea rezultatelor care vor fi înregistrate la votul din al doilea tur al alegerilor prezidențiale.
Duminica viitoare se decide viitorul președinte al țării, pe un mandat de 5 ani, iar Băsescu consideră că, la fel ca în situația sa, „diaspora va decide câștigătorul”.
Invitat ieri la B1 TV, fostul președinte Traian Băsescu e de părere că „diaspora va juca un rol esențial” în turul 2 al alegerilor prezidențiale, opinând că, în țară, voturile lui Nicușor Dan și George Simion (AUR) vor fi „într-un echilibru”.
Aceasta în condițiile în care, în primul tur al alegerilor, în țară George Simion a obținut 40,96 % dintre voturi, în timp ce Nicușor Dan – 20,99 %. Pe de altă parte, în diaspora, George Simion (60,79 %) și Nicușor Dan (25,61 %). Însă procentul obținut de Nicușor Dan în diaspora a ridicat procentul obținut în țară, în fața lui Crin Antonescu.
„Cred că vom fi în situația din 2009, când diaspora va decide câștigătorul. (…) În diaspora va trebui să se înțeleagă că nu vrem să avem un președinte care îndreaptă țara către opțiuni estice, către Moscova, sub influența lui Georgescu, care e un promoscovit convins”, a explicat Traian Băsescu pentru sursa citată.
De altfel Băsescu scrisese sâmbătă ceva similar și pe pagina sa de Facebook:
„Nicuşor Dan va fi Preşedintele României!
Răcnetele patriotarde ale lui Simion şi ale “suveraniştilor” lui nu vor reuşi să ne întoarcă spre Est.
Pe 18 Mai românii vor fi solidari cu propriile lor aspiraţii şi vor merge la vot pentru a le apăra.
Din propria-mi experienţă, înţeleg şi respect sacrificiul celor care au luat drumul străinătăţii pentru un trai mai bun. Respect sprijinul dat de diaspora “ţării mamă” prin sumele de bani trimise în ţară.
Dar diaspora trebuie să înţelegă că cei care au rămas acasă au acceptat să fie plătiţi cu salarii mici, au plătit taxe la stat, au plătit costul material şi social al tranziţiei, au plătit costul integrării în NATO şi UE. Şi ei, românii rămaşi acasă, vor să fie plătiţi şi să trăiască la fel ca românii aflaţi în occident.
Dar nu în altă ţară ci aici, în România!
Nimeni nu are dreptul să întoarcă ţara spre Est, oricâţi bani a trimis în ţară. Nicuşor Dan, Preşedinte!
PS – Mulţumesc românilor din diaspora pentru ce au făcut pentru ţară”.






