Călin Georgescu nu este – momentan – candidatul independent dorit de adepții săi.
Ieri, Biroul Eelectoral Central a adoptat 4 decizii privind candidaturile, una vizându-l pe candidatul pro-rus, ale cărui „demersuri” anterioare au dus la anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut.
Astfel, a fost înregistrată candidatura independentă a lui Nicușor Dan, fiind deopotrivă respinse alte trei candidaturi independente: a lui Ion Popa, a Mariei Marcu și, nu în ultimul rând, a lui Călin Georgescu. Cum era de așteptat, ultima dintre ele a adus cu sine… „frământări” din partea susținătorilor.
Zeci de oameni au ieșit în stradă, protestul lăsându-se, evident, cu violențe, pe lângă nemulțumirile strigate. Dincolo de aceasta, BEC a publicat motivarea deciziei privind respingerea dosarului de candidat prin aceea că acesta, „prin nerespectarea regulilor procedurale electorale, a încălcat însăşi obligaţia (expressis verbis prevăzută în Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 5 octombrie 2024) de a apăra democraţia, care se întemeiază tocmai pe sufragii corecte, integre şi imparţiale, în conformitate cu legea, în lipsa cărora este alterat însuşi fundamentul ordinii constituţionale actuale”.
În motivare, BEC a a făcut referire la faptul că judecătorii Curții Constituționale a României au anulat precedentele alegeri prezidențiale tocmai din cauza modului în care Călin Georgescu a înțeles să-și desfășoare campania: „De altfel, anulând procesul electoral în curs şi dispunând reluarea în integralitate a acestuia (inclusiv cu privire la depunerea de candidatun) ca urmare a conduitei candidatului de nerespectare a reglementărilor procedurii electorale, esenţiale pentru democraţie şi statul de drept, Curtea Constituţională a tranşat implicit şi general obligatoriu şi cu privire la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru înregistrarea candidaturii depuse de către candidatul Georgescu Călin, fiind inadmisibil ca, la reluarea procesului electoral, să se considere că aceeaşi persoană îndeplineşte condiţiile pentru a accede la funcţia de Preşedinte al României. În concluzie, atât timp cât instanţa de contencios constituţional a statuat deja cu privire la aspectele mai sus menţionate, îndeplinirea celorlalte condiţii de înregistrare a candidaturii şi a semnului electoral, apare ca irelevantă”.
O altă explicație ține de argumentele în baza cărora CCR a anulat candidatura Dianei Șoșoacă, lidera SOS România, la alegerile precedente: „Relevant pentru Biroul Electoral Central este faptul că hotărârea Curţii Constituţionale, anterior menționată, analizează şi statuează cu privire la maniera în care candidatul a cărui candidatură face obiectul prezentei verificări de legalitate, a înţeles să se raporteze la condiţiile care rezultă din formula sacrosanctă a jurământului depus de persoana aleasă în funcția de Preşedinte al României, fiind relevată o atitudine în manifestă contradicție cu valorile de esenţă ale statului de drept.
Or, statuările Curţii Constituţionale din Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024, statuări obligatorii şi pentru Biroul Electoral Central, conduc la concluzia că, în ceea ce priveşte candidatura domnului Georgescu Călin, aceasta nu întruneşte condiţiile de legalitate întrucât candidatul, prin nerespectarea regulilor procedurii electorale, a încălcat însăşi obligația (expressis verbis prevăzută în Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 5 octombrie 2024) de a apăra democrația, care se întemeiază tocmai pe sufragii corecte, integre și imparţiale, în conformitate cu legea, în lipsa cărora este alterat însuşi fundamentul ordinii constituţionale actuale”.
Adică aceasta au înțeles, în unanimitate, cei 5 judecători care fac parte din BEC – Cristinel GROSU – Președinte, Mihnea Adrian TĂNASE – Locțiitor președinte, Maricel NECHITA, Mihaela MÎNERAN și Ana Hermina IANCU.
Însă nu de aceeași părere au fost ceilalți membri ai BEC, respectiv reprezentanții formațiunilor politice: Viorel MOCANU – Partidul Social Democrat, Ingrid-Luciana MOCANU – Alianța pentru Unirea Românilor, CRISTIAN ENE – Partidul Național Liberal, OANA ANGHEL – Uniunea Salvați România, Aura-Speranța UNGUREANU – Partidul S.O.S. România, Marian RADU – Partidul Oamenilor Tineri, și MÁRIA KOLUMBÁN – Uniunea Democrată Maghiară din România.






