Sursa: X

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a reacționat după ce un cont atribuit ideologul lui Vladimir Putin a promis că „România va fi parte a Rusiei”.

Alexandr Dughin, cunoscut și drept ideologul lui Vladimir Putin, ar fi făcut o nouă postare pe platforma X, notând că țara noastră „în curând va face parte din Rusia”, dar și că „Moldova va fi parte a României”.

Unde oare personalitățile woke sau elita democraților ar putea fugi din SUA? În Canada? Trudeau a fost recent la Mar-o-Lago. Israel? Acolo există un război. Londra, Paris, Dubai?

Exact acolo au fugit liberalii ruși. Sau Moldova? Moldova va fi parte a României în curând. Dar România va fi parte a Rusiei”, ar fi postarea atribuită lui Alexandr Dughin.

Ulterior însă, MAE a reacționat pe aceeași rețea, prin vocea unui purtător de cuvânt:

Atât de previzibil! Din moment ce românșii și-au sărbătorit cu mândrie Ziua Unirii ieri, ni se reamintește că Rusia nu a recunoscut Unirea. A făcut-o abia cu mari resentimente, sub efectul combinat al voinței suverane românești și al presiunii puterii occidentale. Același lucru va face Rusia să eșueze din nou”, a punctat reprezentantul MAE.

Această postare vine după ce, în urmă cu câteva zile, Dughin l-a lăudat pe Călin Georgescu, spunând ca acesta va opri integrarea europeană a Republicii Moldova, ca e un patriot conservator și declarat împotriva agendei liberale.

În vârstă de 62 de ani, Dughin provine dintr-o familie de militari. În anii 80, a lucrat la arhivele KGB-ului, unde a găsit lucrări interzise publicului larg din URSS, pe teme precum fascismul, eurasianismul, misticismul, metafizica, ocultismul și diversele religii ale lumii.

A lucrat însă și ca jurnalist, înainte de a se fi implicat în politică, cu puțin timp înaintea căderii comunismului. Când Uniunea Sovietică s-a prăbușit, Dughin a ajutat la scrierea programului politic pentru proaspătul reînființat Partid Comunist din Federația Rusă, apoi a fost co-fondator al Partidului Național Bolșevic. La câțiva ani, devenit apropiat de Evgheni Primakov și mai târziu de Vladimir Putin.

Totodată, Dughin este inițiatorul național-bolșevismului și a conceptului de A Patra Teorie Politică, o sinteză între marxism și fascism, pledând pentru crearea unui bloc eurasiatic, care să poată înlătura hegemonia Americii în lume, creându-se astfel condițiile pentru dezvoltarea și afirmarea unei lumi multipolare. Conform lui Dughin, acest bloc trebuie să se formeze în jurul Rusiei, cu participarea țărilor europene și a Iranului.

Articolul precedent69 de dosare penale întocmite în ziua votului
Articolul următorFost ambasador al SUA în România, despre informațiile privind susținerea lui Georgescu de către Administrația Trump