Sursa: Facebook

Abia desemnat președintele interimar al PNL, liderul Consiliului Județean Bihor Ilie Bolojan a intrat în forță în campanie electorală pentru parlamentare.

Dacă liberalii au înțeles ceva sau nu din votul de duminică, rămâne de văzut pe 1 decembrie, la alegerile parlamentare, însă Bolojan ține să asigure că are planuri mari.

Potrivit lui Ilie Bolojan, este nevoie de reforma statului şi a lumii politice. Iar pentru aceasta, și-a propus ca, în primele şase luni de mandat al Legislativului, parlamentarii PNL să ia măsuri pentru reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţiei partidelor, a cheltuielilor cu demnitarii şi a numărului de ministere.

Iar dacă cei din PNL nu vor susține cele de mai sus, liderul interimar al acestora a amenințat că va demisiona din funcţia de preşedinte. Declarațiile au fost făcute ieri, în cadrul unei conferințe de presă, când Bolojan a arătat și că „trebuie să susţinem în general reguli corecte în economie, predictibilitate, cota unică şi evident încasarea veniturilor statului, dar prin creşterea încasărilor, nu prin mărirea taxelor”.

Prin votul pe care l-au dat românii la alegerile prezidenţiale, au dat un vot de blam lumii politice. Acest lucru este dat de calitatea lumii politice, de prestaţia în funcţii şi de modul în care funcţionează serviciile statului român. (…)

E nevoie, în primul rând, de o reformă a lumii politice. (…) Şi PNL va propune, în primele şase luni, prin grupurile parlamentare, reducerea numărului de parlamentari, conform referendumului, la 300. (…) De asemenea, este nevoie să reducem cheltuielile cu demnitarii, în sensul în care să avem mai puţini demnitari, mai puţini miniştri, secretari de stat, şefi de agenţii, cu toate structurile adiţionale (…).

De asemenea, PNL va susţine şi reducerea subvenţiilor pentru partidele politice (…). Şi foarte corect şi cinstit, partidele între campanii nu au nevoie de sume atât de mari, în anul electoral, când, ştiţi şi dumneavoastră, sunt cheltuieli, cred că este corect să beneficieze de nişte subvenţii pentru a nu recurge la practici vechi: corupţie, grupuri de interese şi aşa mai departe. (…)

Vă rog să vă gândiţi că niciun candidat al partidelor mari nu a trecut de 20%, partidele parlamentare, şi asta spune foarte mult despre meritocraţie, despre competenţă în interiorul partidelor politice. Dacă nici aici la vârf nu am reuşit să selectăm candidaţi care să genereze încredere, vă puteţi da seama ce cred tinerii despre egalitate de şanse, despre meritocraţie şi competenţă şi cel puţin Partidul Naţional Liberal, nu acum, că acum nu putem să ne ocupăm, dar de anul viitor dacă eu voi fi preşedinte, va avea cursuri, îşi va pregăti oamenii şi veţi vedea ce înseamnă oameni profesionişti şi calificaţi”, a promis Bolojan.

Ar mai fi de menționat că, în județul pe care îl conduce în calitate de președinte al CJ Bihor, la alegerile de duminica trecută cele mai multe voturi ca prezidențiabil le-a obținut candidatul UDMR, Kelemen Hunor – 18,12%, urmat de Călin Georgescu – 16,81%, Marcel Ciolacu – 16,80%, iar Nicolae Ciucă a ieșit abia pe locul 4, cu 15,14%. Aceste procente au venit după o prezență la vot de 49,95%.

Articolul precedentBăsescu, despre votul de duminică: „Ne alegem președintele prin falsuri”