Referendumul care va avea loc în Capitală odată ci primul tur al alegerilor prezidențiale este tot mai cert.

Biroul Electoral Central a decis să facă pregătirile necesare, anunțând acest lucru.

Astfel, BEC va iniția „corespondenţa cu Guvernul României, Primăria Municipiului Bucureşti, Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti şi Autoritatea Electorală Permanentă în vederea bunei organizări a referendumului local convocat la nivelul municipiului Bucureşti prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 322 din data de 21.10.2024, în raport cu atribuţiile legale ale fiecăreia dintre cele 4 entităţi publice”, se precizează într-o hotărâre adoptată ieri.

Aceasta după ce Primăria Municipiului Bucureşti, prin primarul general, Nicuşor Dan, a solicitat BEC şi Regiei Autonome „Monitorul Oficial” derularea operaţiunilor specifice prezentării şi aprobării machetelor buletinelor de vot aferente referendumului local convocat în Capitală.

Anterior, pe 21 octombrie, Consiliul General al Capitalei a aprobat organizarea referendumului local pe data de 24 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, în cadrul căruia bucureştenii vor fi invitaţi să răspundă la trei întrebări – primele două propuse de primarul general al Capitalei, iar ultima, de PSD.

Este vorba despre modul de împărţire a banilor între PMB şi primăriile de sector, precum şi eliberarea autorizaţiilor de construire în Bucureşti, în timp ce consilierii PSD au insistat pe o întrebare care se referă la combaterea consumului de droguri în şcoli.

Iar săptămâna trecută, reprezentanţi ai mai multor instituţii implicate au discutat măsurile tehnice pentru organizarea referendumului. Ulterior, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a afirmat că există „numeroase disfuncţionalităţi” cu privire la organizarea referendumului în Bucureşti odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, în timp ce primarul Nicuşor Dan a acuzat că anumite instituții încearcă să se „acopere de hârtii”.

Una peste alta, AEP a comunicat aseară că, „în cadrul ședinței din data de 9 noiembrie 2024, reluată la data de 10 noiembrie 2024, Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2024 (BEC) a adoptat următoarele decizii:

  • Decizie privind modul de soluționare a solicitării formulate de Primăria Municipiului București prin adresa nr. 186906/08.11.2024;
  • Decizie privind stabilirea dimensiunilor buletinelor de vot care vor fi utilizate la referendumurile locale convocate la aceeași dată cu un tur de scrutin al alegerilor pentru Președintele României din anul 2024”.

Articolul precedentMinistrul Câciu, despre vila lui Iohannis. „Ciucă trebuie să iasă să își asume”
Articolul următorBentley furat din Rusia, descoperit la intrarea în România