Curtea Constituțională a României a emis o opinie vizvi de o solicitare transmisă de Înalta Curte de Casație și Justiție pe subiectul „Legii fugarilor” – Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal.
Iar cu unanimitate de voturi, judecătorii constituţionali au respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.
ÎCCJ a atacat la CCR Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, adoptată de Camera Deputaţilor pe 29 noiembrie 2023, care prevede că persoanele condamnate definitiv care nu se prezintă în termen de şapte zile la Poliţie pentru a fi încarcerate vor fi considerate evadate şi riscă o pedeapsă între 6 luni şi 3 ani.
Astfel, în opinia Înaltei Curţi, prin această lege s-ar încălca dreptul la un proces echitabil şi cel la libertate individuală. Însă CCR nu a avut aceeași opinie, se explică într-un comunicat de presă:
„Cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție și a constatat că dispozițiile art. I pct.1 și ale art. II din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
În esență, Curtea a reținut că legiuitorul, conform politicii sale penale, a adoptat o normă de incriminare a unei fapte asimilate celei de evadare, constând în sustragerea persoanei de la punerea în executare a mandatului de executare, prin trecerea a 7 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus executarea pedepsei.
Totodată, prevederile art. II din legea criticată nu încalcă principiul neretroactivității, întrucât reglementează în domeniul propriu de aplicare a legii, respectiv de la data intrării sale în vigoare.
Dispozițiile criticate prevăd că „evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Când evadarea este săvârşită prin folosire de violenţe sau arme, pedeapsa este închisoarea de la un an la cinci ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Se consideră evadare: a) neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deţinere, la expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate; b) părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată, a locului de muncă, aflat în exteriorul locului de deţinere; c) încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligaţiei de a nu părăsi imobilul ori nerespectarea de către aceasta a itinerarului sau condiţiilor de deplasare, stabilite potrivit legii.
Se consideră evadare şi fapta persoanei condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii de a nu se prezenta la organul de poliţie în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei în termen de 7 zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei”.
Pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adaugă la pedeapsa rămasă neexecutată la data evadării, mai stipulează actul normativ.
