Cristian Popescu Piedone continuă să fie alături de oameni și comunitate. Iar astăzi a fost din nou în mijlocul bucureștenilor, de această dată fiindu-le aproape membrilor PSD din Sectorul 5. Sectorul său, pe care îl iubește și ai cărui oameni i-au dat puterea mereu să meargă mai departe.
„Vreau să nu dezamăgim! Avem nevoie de fiecare vot, pentru ca președintele PSD să fie președintele României”, au fost primele cuvinte ale lui Popescu Piedone, care a subliniat că Sectorul 5 s-a dezvoltat nu doar datorită eforturilor sale, ci și cu sprijinul pe care l-a avut din partea PSD.
„Suntem mulți, „măria ta”! Și nu suntem proști. Oamenii vor înțelege, pentru că social democrația înseamnă evoluție”, a mai punctat Popescu Piedone, neuitând să atragă atenția că „respectăm toate partidele”.
Dar… „Lăsam liberul arbitru să funcțioeze, lăsam democrația să funcționeze”. Adică toată campania trebuie să fie curată, iar mai departe, cetățenii vor decide.
Cristian Popescu Piedone are experiență politică și administrativă. De aceea le-a și dat câteva sfaturi membrilor PSD din Sectorul 5. Inclusiv legate de atacuri, care, în opinia sa, nu ar trebui să existe, pentru că „războiul politic” nu a adus niciodată nimic bun cu sine.
„Campaniile vin și pleacă. După campanie rămânem noi, cei care vom fi prin vot reprezentanți ai cetățenilor”, a mai spus Piedone. Iar față de cetățeni este responsabilitatea fiecărui politician.
Toate sfaturile au fost ca o energie pentru membrii PSD din Sectorul 5: „Să fiți ceea ce România are nevoie. Fără unitate nu există progres”, a mai arătat Cristian Popescu Piedone.