Țara e din nou în fierbere, au fost proteste și anunță și alte mișcări ale sindicatelor, iar Partidul Social Democrat anunță că va organiza, în cursul acestei săptămâni, o serie de consultări cu sindicate și cu patronate reprezentative din toate sectoarele economice.
Oficial, consultările încep astăzi, de la ora 10.00, la sediul central al PSD, însă nu pe temele de care sindicaliștii și-au arătat nemulțumirea.
Mai exact, PSD anunță că se va consulta principalii actori din domeniul social și economic, în vederea elaborării viitorului program de guvernare. Program pe care, ulterior, îl va prezenta cetățenilor, în contextul alegerilor parlamentare.
Iar social democrații i-au trimis „la înaintare” pe prim-vicepreședintele Sorin Grindeanu și pe președintele Consiliului Național, Mihai Tudose, cei doi urmând a coordona discuțiile.
Potrivit B1 TV, social democrații au câte ceva structurat în ceea ce privește programele și politicile publice pe care le va propune românilor. Mai exact, totul se va baza pe principii legate de dezvoltarea economiei, cu ajutorul investițiilor; creșterea veniturilor românilor – cu accent pe salariații cu venituri mici și medii; protejarea puterii de cumpărare; protejarea pensionarilor; protejarea familiilor cu mai mulți copii.