Sursa: Politia Romana

Secretara şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Vali Cătălina Matei, a fost găsită fără viață ieri, într-un lac din Capitală, după ce în aceeași zi fusese dată dispărută.

Alerta a fost dată ce aceasta nu a ajuns miercuri la serviciu, iar în urma primelor cercetări, polițiștii aveau să facă descoperirea macabră.

În prezent, este derulată o anchetă de poliţişti din cadrul Serviciului Omoruri, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru a se stabili dacă femeia și-a luat viața, a fost un accident nefericit sau este vorba despre o crimă.

Potrivit Poliției Capitalei, „în urma activităţilor desfăşurate de către poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Serviciul Investigaţii Criminale Sector 2, femeia, în vârstă de 43 de ani, care a fost dată dispărută în cursul zilei de astăzi (miercuri, 18 septembrie – n.r.), a fost găsită fără viaţă, într-un lac din Capitală”.

Aceasta s-a întâmplat la doar câteva ore după ce oamenii legii au lansat un apel privind dispariția secretarei șefe:

Poliția Capitalei a fost sesizată cu privire la dispariția unei femei care a plecat în cursul acestei dimineți de la adresa de domiciliu din Sectorul 2 și nu a mai revenit până în prezent.

Persoana dispărută se numeşte Matei Vali Cătălina, este în vârstă de 43 de ani şi are următoarele semnalmente: păr negru, constituție astenică.

Polițiștii au demarat procedurile de depistare a persoanei în cauză, aceasta fiind dată în urmărire la nivel național. Cei care au văzut-o sau pot oferi detalii sunt rugaţi să anunţe Poliţia Capitalei, apelând numărul unic de urgenţă 112”.

Articolul precedentvotcorect.ro, platformă cu informaţii legate de alegeri
Articolul următorPNL „lustruiește” calea lui Iohannis către Senat; proiect de lege în sprijinul candidaturii președintelui