Reprezentanți ai Autorităților Locale și Centrale, ai Societății Civile și ai companiilor private cu activitate în domeniu, medici, cercetători științifici și experți, cadre didactice, profesori, doctori, doctoranzi, jurnalişti, scriitori și psihologi, dar şi profesioniști din domeniul îngrijirii vârstnicilor vor susține prezentări în cadrul celor 5 PANEL-uri interactive.

Se discută și se promovează idei, practici și politici care încurajează îmbătrânirea activă și sănătoasă: congresul include prezentări despre îngrijirea sănătății, stilul de viață, participarea la viața socială și problemele apărute odată cu înaintarea în vârstă, dar și provocările și oportunitățile legate de îmbătrânirea populației, într-un mod accesibil și colaborativ.

      Congresul Național de Îmbătrânire Activă este un veritabil „maraton al cunoașterii”, al împărtășirii de experiențe și al schimbului de idei despre cum să trăim o viață frumoasă și activă pe măsură ce înaintăm în vârstă și are ca obiectiv principal continuarea drumului către realizarea unui sistem național care susține, încurajează și informează persoanele vârstnice privind implicarea în diferite activități sociale şi să descopere cheia unei îmbătrâniri active și sănătoase.

            Dezideratul acestui eveniment este și acela de a demonstra nevoia existenței mai multor Centre de Zi pentru seniori, iar anul acesta vom lansa în premieră două proiecte foarte importante, de mare impact: Albumul ”SENIORI DE COLECȚIE” – o încununare a celor 22 de Gale SENIORI DE COLECȚIE cu invitați de excepție – pe care le-am iniţiat şi organizat și Campania Națională ”SECURITATEA CIBERNETICĂ ÎN RÂNDUL VÂRSTNICILOR”.

            Evenimentul va culmina, în această seară, cu GALA de PREMIERE a modelelor de bune practici în promovarea conceptului de îmbătrânire activă din România.

            Cu această ocazie a fost vernisată EXPOZIŢIA de FOTOGRAFIE „SENIORI DE COLECŢIE” dedicată Galelor „SENIORI DE COLECŢIE”, unul dintre cele mai frumoase, generoase, ample, de succes şi de tradiţie proiecte (a ajuns la ediția XXII) iniţiate şi organizate de Alexandra Dobre, Preşedinta Asociației Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă.

            La CONFERINŢA DE PRESĂ moderată de jurnalista Antena 3 CNN, Mihaela Bîrzilă, și care a marcat deschiderea oficială a lucrărilor Congresului Național de Îmbătrânire Activă au fost prezenți:

  • Alexandra Dobre – Președinte, Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă
  • Dr. Alexandru Rafila – Ministru, Ministerul Sănătății
  • Prof. Univ. Dr. Luiza Spiru – Președinte, Fundația Ana Aslan Internațional 
  • Dr. Diana Loreta Păun – Consilier Prezidențial, Departamentul Sănătate Publică – mesaj video
  • Mihnea Claudiu Drumea – Secretar de Stat, în cadrul Secretariatului General al Guvernului României
  • Marius Poşa – Subsecretar de Stat, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării

            ”În 2023 acest proiect a pornit ca un vis timid, dar din fericire, astăzi a devenit un fenomen. Le multumim tuturor care ne sprijină în acest proiect. Ce am reușit de anul trecut? Multe, foarte multe! Agenția Națională a Persoanelor Vârstnice nu mai este doar o idee! Acest proiect se află deja pe masa premierului Marcel Ciolacu și are foarte mulți susținători. Astăzi asistăm la ceea ce unii numesc The silet revolution – Revoluția tăcută, făcând referire la procesul ireversibil de îmbătrânire a populației. Așa încât, înființarea unei agenții dedicate problematicii vârstnicilor ar veni în sprijinul populației vârstnice ca unică autoritate a administrației publice centrale, care să implementeze și să susțină programe pentru îmbunătățirea calității vieții seniorilor noștri! Cu sigurnață vom reuși și acest deziderat!” – Alexandra Dobre, Președinte Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă.

            ”Aș dori să am la dispoziție tot know how-ul privind îmbătrânirea activă, pentru că personal mă aflu în acea perioadă a vieții. Cred că sunt cel puțin trei dimensiuni de care trebuie să ținem cont atunci când vine vorba despre seniori: cea biologică, cea sociologică și cea economică. Atunci când vine vorba despre dimensiunea biologică, rolul Ministerul Sănătății, al furnizorilor de servicii, medicilor și asistenților medicali este să ofere persoanelor în vârstă acces la servicii medicale de calitate. Trebuie să încurajăm și un comportament preventiv, pentru că altfel nu putem vorbi despre îmbătrânire activă. Legat de al doilea aspect, cel sociologic, consider că respectul – și nu acceptarea în societate, în ceea ce privește persoanele vârsnice este foarte important. În mediul rural trăiesc aproximativ două milioane de persoane vârstnice, majoritatea femei singure. De aceea, dacă la oraș e mai ușor să interacționăm unii cu alții, în mediul rural lucrurile sunt mai complicate. Trebuie să vedem cum abordăm în comunitățile mici problemele acestor persoane singure și lipsite de susținere. Iar al treilea aspect, cel economic, este la fel de important! În mod evident, activitatea zilnică pe care o desfășoară un vârsnic, datorită experienței sale, este o resursă extraordinară pentru economia românească!” – Dr. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății.

            ”În ciuda tuturor eforturilor făcute, noi, oamenii de știință, avem mare nevoie de sprijin politic, de stabilirea unui limbaj comun, pentru că fiecare dintre noi îmbătrânim. Mai devereme sau mai târziu! Tot ceea ce facem pentru noi înșine trebuie realizat din vreme, pentru că, altfel, totul se va repercuta la vârsta senioriei. Îmi doresc din suflet ca România să aibă oameni de peste 55 de ani care să trăiască mult, frumos și care să beneficieze de politici aliniate cu cele ale Uniunii Europene. Nu cred că voi obosi vreodată în a dezvolta idei pentru populația țării mele! Fără a face prevenție, populația unei țări nu va îmbătrâni frumos și sănătos. Niciodată nu mi-am pierdut speranța că se poate, chiar și într-o țară cu multe controverse politice. Nu ezitați să vă priviți în oglindă, indiferent de vârstă, dar mai ales după ce ați împlinit 40 de ani și hotărâși-vă cum doriți să fiți la 60, la 70, la 80 de ani și chiar mai departe, către o viață centenară! Astăzi, aceste aspecte pot fi controlate” – Prof.Univ.Dr. Luiza Spiru – Președinte, Fundația Ana Aslan Internațional 

            ”Agenda Congresului Național de Îmbătrânire Activă dovedește un angajament ferm față de seniorii României pe care trebuie să îi susținem! Prima direcție este aceea că, odată cu înaintarea în vârstă, trebuie să vină și un nivel crescut de calitate a vieții. Posibilitatea unei vieți active pentru vârstnici presupune reconversia profesională și actualizarea nivelului de învățare, asta însemnând digitalizare și educație pentru sănătate. Vă asigur de susținerea Administrației Prezidențiale pentru îmbunătățirea vieții vârstnicilor” – Dr. Diana Loreta Păun – Consilier Prezidențial, Departamentul Sănătate Publică.

            ”Ministerul pe care îl reprezint se implică activ în acest domeniu. Lucrăm la proiecte și programe pentru a-i proteja pe vârsnicii care folosesc și accesează mediul online, pentru că metodele de a-i păcăli pe aceștia sunt din ce în ce mai sofisticate. În actuala platformă, care se adresează și vârstnicilor, sunt cuprinse colaborări și cu instituții financiare, așa încât economiile sau veniturile să nu mai fie expuse fraudelor. O altă strategie se referă la platformele de Telemedicină pe care le susținem foarte mult. Vrem să facem să fie … ca la noi, nu ca la alții, și,… ca la noi să fie bine! Susținem comunicarea și vrem ca informațiile să ajungă cât mai ușor la cât mai mulți oameni, astfel încât să-i putem proteja și pe vârstnicii singuri. Vrem să putem monitoriza schimbările bruște din viața acestor persoane, așa încât să putem trimite o ambulanța, un medic sau să recomandăm un consult pentru a salva sau a îmbunătăți viața acestora” – Marius Poșa, Subsecretar de Stat, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

            ”Rolul nostru, al instituțiilor publice, este acela de a adopta o legislație necesară și eficientă pentru viața noastră, ca cetățeni, și care să ne aducă un confort, mai ales la bătrânețe. Este important să fim cât mai independenți, din orice punct de vedere, iar pentru asta este nevoie de proiecte de lege. Congresul  Național de Îmbătrânire Activă este un plus pentru noi, pentru că ne sunt aduse la cunoștință atât probleme, cât și soluții! Este foarte important acest parteneriat public-privat și este extrem de important să educăm persoanele vârstnice în domeniul cibernetic și al tehnologiei, pentru a avea un nivel mai ridicat de confort și de trai. Centrele pentru seniori sunt la fel importante pentru a-i integra pe aceștia în societate, iar Motto-ul nostru este Nimeni nu va fi lăsat în urmă. Nimeni nu va fi uitat!” – Mihnea Claudiu Drumea – Secretar de Stat, în cadrul Secretariatului General al Guvernului României

            Pentru informații suplimentare: 

              OANA GEORGESCU, Specialist PR & Comunicare

              Biroul de Presă al Asociației Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă

              Email: oanageorgescu2017@gmail.com / imbatranire.activa@yahoo.com

              Mobil: 0722.434.986. (Whatsapp) / 0744.654.838.

              InstitutulPentruImbatranireActiva.ro

              https://www.facebook.com/AsociatiaInstitutulRomanPentruImbatranireActiva  

PARTENERI MEDIA: AGERPRES, TVR, ROMÂNIA TV, Ziarul News, Antena 3 CNN, știripesurse.ro, revista CARIERE, Radio România, Medika TV, Ultima Oră, AMOS NEWS, futureeconomy.ro, ecoPOLITICnews, Bucureştii Vechi şi Noi, Doctorul Zilei, DC News, Gândul, GMR Media, METROPOLA TV, Național TV, PHOENIX media, PROFI24 TV, ziarul PROFIT, Nova Media, Ziarul de Investigații, Ziarul

VIAAlexandra DOBRE
SURSĂAsociația Institutul Național pentru Îmbătrânire Activă
Articolul precedentO nouă propunere PSD pentru funcția de comisar european: Roxana Mînzatu
Articolul următor”La Primăria Capitalei s-a format un grup organizat de interese cu accente „corporate” ”