Sursa: Facebook

Pe modelul „Planului Simion”, social democrații au lansat o platformă în care detaliază câteva dintre planurile PSD, invitând totodată și românii să vină cu idei.

Ieri, liderul PSD Marcel Ciolacu a dezvăluit că a fost lansată romaniadorita.ro, pentru ca „prioritățile reale ale românilor să se reflecte în acest plan pe baza căruia să administrăm țara în următorii patru ani”.

Vă propun să construim un program de dezvoltare a României care să plece de la ideile venite de la oamenii obișnuiți.
Este momentul ca prioritățile reale ale românilor să se reflecte în acest plan pe baza căruia să administrăm țara în următorii patru ani.

De aceea, lansăm această platformă prin care dorim să adunăm propuneri pe fiecare domeniu important, de la sănătate, educație, muncă și mediu la economie, transport, agricultură și justiție.
Scrie-ne și spune-ne cum vrei tu să schimbi România! Și cu cât vor fi mai multe mesaje și soluții, cu atât mai bun și legitim va fi acest Plan pentru România; un act care să respecte cu adevărat voința și interesele românilor
”, a detaliat Ciolacu pe Facebook.

Iar pe pagina nou-nouță suntem întâmpinați direct: „CE-TI DOREȘTI TU DE LA ROMÂNIA? Hai să vorbim despre cum vezi TU lucrurile făcute în România”.

Scopul nostru este să construim un program de dezvoltare a României care să adune în primul rând ideile valoroase venite de la oamenii obișnuiți, nu să fie un plan realizat, ca de obicei, doar de politicieni și de experții stabiliți de conducerea partidului.

Credem că a venit momentul ca prioritățile reale ale românilor să se reflecte în acest document care să stea efectiv la baza administrării României în următorii patru ani. De aceea, lansăm această platformă prin care dorim să adunăm propuneri pe fiecare domeniu important, de la sănătate, educație, muncă și mediu la economie, transport, agricultură și justiție.

Te rugăm să ne scrii cum vezi tu soluții punctuale la cele mai importante probleme din viața unui om simplu și a familiei sale: ce se întâmplă cu educația copiilor, cum va fi dacă mă voi interna într-un spital, cum vom avea mai repede autostrăzi prin toată România, cum facem să respirăm un aer mai curat sau care sunt soluțiile ca să redeschidem fabrici și uzine locale ca să producem mai mult în România.

Scrie-ne și spune-ne cum vrei tu să schimbi România! Și cu cât vor fi mai mult mesaje și soluții, cu atât mai puternică va fi forța însumată a ideilor venite de la fiecare dintre voi. Iar noi vom folosi această energie pentru a construi un Plan pentru România care să respecte cu adevărat voința și interesele românilor”, se explică pe prima pagină, după care suntem îndemnați să completăm un formular vizavi de idei și soluții fie în sănătate, în puterea de cumpărare, educație sau economie.

Articolul precedent„Chiulangiul” Șef Vlad Ionuț Șerbănică, numit „pe merit” Director Adjunct la Caraiman
Articolul următorDecanul Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA, audiat în legătură cu abuzurile sexuale din instituție