Sursa: Google maps

Două doctorițe de la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” București au fost reținute după decesele suspecte a mai multor pacienți, în timp ce o asistentă medicală este acuzată de mărturie mincinoasă, într-un dosar instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Cazurile care au atras atenția au avut loc la Secția de Anestezie – Terapie, unde în doar câteva zile – între 4 și 7 aprilie, nu mai puțin de 17 pacienți intubați și-au pierdut viața.

De altfel, cazurile au fost relatate în presă, fapt care l-a făcut pe Mihai Dimitriu (directorul medical al Spitalului „Sf. Pantelimon“) să îi acuze pe Victor Ciutacu (realizator al emisiunii „Punctul Culminant” la România TV) și Cătălin Antohe (redactor șef Cetățeanul.net) de „grup infracțional organizat”.

Deja procurorii demaraseră ancheta, dat fiind că exista chiar și o sesizare potrivit căreia pacienților le fusese redusă doza din medicamentul care îi ținea în viață pe cei 17 pacienți intubați.

Acum, oficial, ambele doctorițe sunt acuzat de omor calificat, fapte comise – spun procurorii – cu premeditare și profitând de starea vădită de vulnerabilitate a victimei.

Având ca scop provocarea decesului unor pacienți care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care inculpatele apreciau că nu mai este oportună menținerea în viață, acestea au conceput și pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină (substanță esențială în terapie intensivă, cu rol în menținerea tensiunii arteriale), cu consecința scăderii tensiunii arteriale, urmată de stop cardio-respirator.

În sensul celor arătate mai sus, la data de 26.03.2024, ora 16:45, cu premeditare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (pacient în vârstă de 54 de ani, în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), inculpata M.M.A. a încercat să suprime viaţa pacientului prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15ml/h, la valoarea de 1ml/h (valoare minimală care a fost menţinută o perioadă considerabilă de timp), însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenţiei unei asistente medicale care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie.

La data de 04.04.2024, ora 13.17, inculpatele M.M.A. și P.M., profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (același pacient de 54 de ani, aflat în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 60/36 mm/Hg), acţionând cu intenţia de a suprima viaţa pacientului, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1ml/h, fapt ce a condus, 58 de minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15.00.

La data de 07.08.2024, procurorii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecta C.M., asistentă în cadrul Secției Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” București, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă în formă continuată.

În sarcina acesteia s-a reținut că în datele de 26.04.2024, 06.06.2024 și 19.06.2024, fiind ascultată în calitate de martor cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor ce face obiectul prezentei cauze, a dat declarații mincinoase și nu a spus tot ce știe cu privire la aspecte esențiale ale cauzei”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Articolul precedentDezastru la Frontiera Calafat: 23 de agenți de poliție, acuzați de dare de mită
Articolul următorRareș Bogdan, despre cartea scrisă de șeful său, Nicolae Ciucă: „După mult timp, unii vor mai ține, în sfârșit, mâna pe o carte”