Nu totul este lapte și miere în Guvern, dat fiind că PSD și PNL pot fi văzute ca uleiul și apa, dincolo de asigurările că actuala coaliție merge bine.
Iar confirmarea a venit de la Nicolae Ciucă, președintele Senatului, care, în cadrul Foreign Investors Summit 2023, a admis că sunt disensiuni. Ciucă a „îndulcit” totuși situația, precizând că disensiunile duc în final spre un rezultat pozitiv.
Potrivit declarațiilor președintelui PNL, citat de Agepres, „există disensiuni, dar eu apreciez că aceste disensiuni practic conduc spre ceea ce înseamnă în final o decizie care să asigure rostul acestei coaliţii stabilitatea şi echilibrul”.
Mai mult decât atât, în viziunea liderului PNL, în afara țării coaliția este privită aproape cu invidie, pentru că „toți partenerii apreciază foarte mult această maturitate şi responsabilitate politică a liderilor partidelor din România”. Iar acest lucru face ca actualul Guvern (probabil și anteriorul, cu Ciucă șef al Executivului), să fie „un partener cât se poate de credibil”.
„România şi-a demonstrat rolul de pivot în regiunea Mării Negre, un pivot al democraţiei al stabilităţii, al echilibrului economic, dar cred că este foarte important, pentru perioada care urmează, atât în regiune cât şi în Uniune, şi sperăm (…) nu peste mult timp, în cadrul Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică, România să devină un pivot de dezvoltare economică.
România este una dintre puţinele ţări din Europa care are tot ce-i trebuie. Ne-a dăruit Dumnezeu tot ce avem nevoie, avem resurse de toate felurile. Ceea ce ne mai trebuie este înţelepciunea şi curajul să le folosim, astfel încât să putem să ne înscriem pe această linie de dezvoltare economică.
Toate acestea sunt sunt posibile, dacă (…) decidenţii politici şi investitorii asigură încrederea unora în ceilalţi, stabilitate fiscal-bugetară şi predictibilitate. (…)
Orice intervenţie în momentul de faţă pe fiscalitate bulversează absolut orice. (…) Nu se va întâmpla ca fiscalitatea să fie modificată în 2024.
Aşa cum am discutat în întâlnirile anterioare şi cu reprezentanţi investitorilor străini şi cu reprezentanţii sectorului de business, patronatului din România, pentru îndeplinirea jalonului din PNRR care urmează să facă obiectul unei decizii pentru anul 2025 va fi nevoie de dialog, (…) care să analizeze toate detaliile legate de ceea ce va însemna un nou Cod fiscal, care (…) trebuie aşezat pentru a putea să producă efecte pe termen mediu şi lung”, a declarat Ciucă, conform sursei citate.