Fostul primar PDL al Sectorului 6 al Capitalei Cristian Poteraș a
fost condamnat definitiv vineri de magistrații Curții de Apel București
la opt ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu în formă
calificată și continuată, într-un dosar privind retrocedarea ilegală a
unor terenuri.
În același dosar, au fost condamnați și alți funcționari ai
Primăriei Sectorului 6, și anume, Gheorghe Floricică — cinci ani,
Dumitru Vultur — cinci ani, Moise Daniel — trei ani și şase luni, Petre
Boncea — cinci ani, toate pedepsele fiind cu executare.
Funcționarii
publici Cristina Popescu și Dorina Pitfor au primit câte trei ani cu
suspendare. Pe de altă parte, judecătorii au respins ca nefondate
acțiunile formulate de părțile civile Institutul de Cercetare-Dezvoltare
pentru Chimie și Petrochimie ICECHIM București, Academia Română –
Institutul de Biologie și Clubul Sportiv Rapid.
Mai mult, instanța a
dispus desființarea titlurilor de proprietate emise abuziv (inclusiv
procesele-verbale de punere în posesie aferente) și a actelor de
înstrăinare subsecvente, o parte din documente fiind autentificate de
notarul public Manuela Mitrea, soţia fostului ministru al
Transporturilor Miron Mitrea, aflat şi el după gratii pentru corupţie.
Judecătorii
au mai dispus confiscarea sumei de 19,9 milioane de euro de la Marian
Jean Căpățînă (prețul obținut din vânzarea terenului de 16.831,03 mp din
București, sector 6, str. Valea Oltului 195-197 și a terenului de
3.053,68 mp din București, sector 6, str. Valea Oltului nr.141A) și suma
de 810.000 de euro de la Nicolae Ion Berendea (prețul obținut din
vânzarea terenului de 1.054,70 mp din București, sector 6, str. Lt. Av.
Gheorghe Caranda nr.42).
Instanța a dispus ridicarea sechestrului
asigurător instituit până la concurența sumei de 58.230.034 de euro
(205.306.570 de lei) asupra bunurilor mobile și imobile aparținând lui
Cristian Poteraș și celorlalți condamnați, precum și punerea
sechestrului, în vederea confiscării speciale, asupra tuturor bunurilor
mobile și imobile aparținând lui Marian Jean Căpățînă și Nicolae
Berendea.
Curtea de Apel București a admis apelul declarat de DNA,
după ce fostul primar Cristian Poteraș și ceilalți inculpați fuseseră
achitați în aprilie 2014 de Judecătoria Sectorului 6.
Pe 2 martie
2011, primarul de la acea vreme al Sectorului 6 al Capitalei, Cristian
Poteraș, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în
serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave, în
formă continuată.