Sursa: Facebook Marcel Bolos

Cardurile de energie deja distribuite cetățenilor au început să fie folosite, primele plăți deja operând ieri, în prima zi în care a fost posibil acest lucru.

Potrivit ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, în doar 8 ore s-au efectuat plăți în valoare de peste 4 milioane de lei, în condițiile în care primele carduri plata facturilor la utilități au ajuns la beneficiari luna aceasta.

Cardurile în discuție sunt oferite din fonduri europene nerambursabile, fiind emise și distribuite de Compania Națională Poșta Română, iar în baza acestora se pot efectua plăți în două tranșe, ambele în valoare de 700 de lei – prima, în perioada 20.02.2023 – 30.06.2023, iar a doua în perioada septembrie 2023 – 27.12.2023.

Când spuneam la finalul anului trecut că 2,8 milioane de locuințe vor primi un ajutor de 1.400 de lei pentru plata facturilor la orice tip energie și că plățile se vor efectua direct de acasă, eram privit cel puțin cu scepticism.

Cumva e firesc, fiind cea mai mare măsură de acest gen pe care Guvernul României și-a propus-o vreodată. 4 milioane de beneficiari care nu trebuie să depună niciun efort, să trimită vreo cerere sau să se deplaseze la vreun ghișeu primesc acasă 1.400 de lei să plătească facturile la utilități.

Într-adevăr, în realizarea mecanismului am întâmpinat și sincope, dar ne-am redresat din mers și am reușit să îl punem pe picioare. Și de astăzi este operațional. Se pot efectua plăți în toată țara prin următoarele modalități:

Direct la poștaș; la orice oficiu poștal din mediul urban sau la oficiul poștal în raza căruia își are domiciliul beneficiarul, în mediul rural; online, prin intermediul aplicației informatice pe care Poșta Română o pune la dispoziție.

Numai în primele 8 ore s-au realizat 13.012 plăți cu cardurile de energie, în valoare de 4.375.605 lei”, a scris pe Facebook ministrul Boloș.

Potrivit unui comunicat al Poștei Române, citat de Hotnews, „solicitarea de plată online poate fi realizată accesând site-ul Poștei Române, www.posta-romana.ro, la secțiunea “Compensare energie”. Acolo, beneficiarul înregistrează cererea, fiind îndrumat pas cu pas pentru încărcarea documentelor. La final, primește pe e-mail o confirmare că solicitarea de plată a fost înregistrată.

În cel mult 5 zile mai primește, tot pe e-mail, o altă confirmare că cererea sa a fost soluționată. În cazul în care vreunul dintre documentele încărcate se dovedește a fi necorespunzător, beneficiarul este notificat în acest sens”.

Articolul precedentȘeful DNA, despre dosarele în lucru: „Nu există un dosar Ciolacu”
Articolul următorMinistrul Educației, chemat la „Ora Guvernului”. USR caută întrebări