Sursă foto: Facebook/Oana Bulmaga
Sursă foto: Facebook/Oana Bulmaga

Mesele de pomenire reprezintă o tradiție respectată de mulți români care au pierdut o persoană apropiată.

Oana Bulmaga, fundraiser în cadrul Asociației ”Ana și Copiii”, a precizat că, în momentul în care unii români vor sa îi pomenească pe cei dragi care nu mai sunt, aleg sa ofere o masă caldă copiilor, în unul dintre centrele ”Ana și Copiii”.

În locul meselor de pomenire, oamenii pot dona Asociației ”Ana și Copiii”

Stabilim împreună meniul, ei fac o donație între 500 și 1000 lei (în funcție de cât de bogată vor să fie masa), noi facem cumpărăturile și doamna bucatareasă gătește pentru copii. Le mulțumim tuturor oamenilor care în lunile septembrie și octombrie au ales să ofere așa o masă copiilor!”, a transmis Oana Bulmaga.

Donațiile sunt așteptate și în lunile noiembrie sau decembrie. Asociația poate fi contactată la numărul de telefon:0735.183.203 sau pe adresa de email: oana@anasicopiii.ro.

Sursă foto: Facebook/Oana Bulmaga

Asociaţia ”Ana şi Copiii” a început să activeze în domeniul protecţiei copilului şi familiei încă din anul 2006

În prezent oferă servicii unui număr de 200 de copii şi 100 de familii din Bucureşti, Călăraşi, Giurgiu şi Buzău.

Asociaţia este o organizaţie umanitară, neguvernamentală, apolitică şi non-profit, având ca misiune prevenirea abandonului familial şi şcolar prin programe educaţionale, asistenţă socială, medicală şi juridică, activităţi de recreere şi socializare, activităţi de informare, acţiuni şi măsuri de conştientizare şi sensibilizare socială şi înfiinţarea de servicii sociale, pentru şi în sprijinul comunităţii.

Sursele de finanţare ale programelor Asociaţiei sunt: companii private, donaţii persoane fizice, donaţii primite în programul Charity Gift, campania 2%, subvenţie acordată de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale acordată în baza legii 34/1998.

Asociația primește și donaţii în produse (din partea companiilor sau persoanelor fizice) sau servicii oferite în mod voluntar şi gratuit de către companii.

Articolul precedentSe fac noi investiții pentru creșterea capacității de operare a Porturilor Constanța și Galați
Articolul următorJoi, 10 noiembrie, va fi lansată Licitația de Fapte Bune, cel mai mare eveniment-bilanț al carității anului 2022
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time