Înalta Curte de Casație și Justiție a decis vineri dimineaţă eliberarea din arest preventiv a fostului primar general al Capitalei Adriean Videanu, cercetat penal de DNA alături de fosta șefă a DIICOT Alina Bica. Imediat după ce a fost eliberat, la DNA s-a prezentat, pentru audieri, soţia sa, Mioriţa Videanu.
Instanța a admis o contestație a lui Adriean Videanu față de măsura arestării preventive luată pe 31 ianuarie, în cazul acestuia fiind dispusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Potrivit deciziei instanței, în perioada controlului judiciar, Videanu trebuie să respecte mai multe obligații, printre care: să se prezinte la Secția 12 Poliție București ori de câte ori este chemat; să nu depășească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar; să nu se apropie de coinculpații Alina Bica, Alin Cocoș, Dorin Cocoș și Florentin Mihăilescu, martorul Mihai Cristian Atănăsoaei și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect pe nicio cale.
Nici nu a ieşit bine fostul primar pe uşa arestului Poliţiei Capitalei, că la DNA s-a prezentat, pentru audieri, soţia sa, Miorița Videanu. Audierea vine după ce numele Mioriței Videanu apare în dosarul în care soţul său este cercetat penal de DNA pentru complicitate la abuz în serviciu. Astfel, la data de 22 noiembrie 2013, la aproape două luni de când Adriean Videanu a transferat copiilor săi cele 80 de acțiuni pe care le deținea la SC Titan Mar SA, Miorița Videanu a depus o plângere, în calitate de reprezentant al SC Titan Mar SA, în care solicita ridicarea sechestrului asigurator pe cele 80 de acțiuni.
Potrivit DNA, la 24 septembrie 2013, în dosarul Romgaz instrumentat de DIICOT, procurorul de caz a dispus luarea măsurilor asiguratorii prin instituirea unui sechestru și asupra a 80 de acțiuni deținute la Titan Mar de Adriean Videanu. Ulterior, 25 februarie 2014, printr-o ordonanță, Alina Bica, în calitate de șef al DIICOT, a dispus cu încălcarea prevederilor legale de competență admiterea solicitării lui Videanu și a ridicat sechestrul asigurător. Prin această acțiune, Alina Bica i-a facilitat lui Videanu reintroducerea în circuitul economic a celor 80 de acțiuni, creând posibilitatea înstrăinării lor către persoane interpuse și sustragerea de la acoperirea prejudiciului, lucru care s-a și întâmplat.