Ministerul Afacerilor Externe (MAE) din România a reacționat după ce Ministerul rus de Externe a anunțat declararea persona non grata a unui angajat al Ambasadei României la Moscova, potrivit ziare.com.
Ministerul a amintit că decizia autorităţilor române a avut în vedere incompatibilitatea activităţilor persoanei în cauză cu prevederile Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961. MAE precizează că decizia Federației Ruse este o măsură la reciprocitate față de declararea ca persona non grata pe teritoriul României a unui reprezentant al Ambasadei Federației Ruse la București. Acest lucru a fost anunțat de MAE român în august 2022.
În 19 august, MAE anunţa că autorităţile române au decis declararea ca persona non grata pe teritoriul României a unui reprezentant al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, care a fost informată cu privire la decizie din dispoziţia ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu.
Decizia a fost luată avându-se în vedere incompatibilitatea activităţilor reprezentantului în cauză cu prevederile Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice din 1961
„Ministerul Afacerilor Externe informează că Federaţia Rusă a declarat ca persona non grata un membru al echipei Ambasadei României la Moscova, aceasta fiind o măsură la reciprocitate față de declararea ca persona non grata pe teritoriul României, anunțată de MAE român în august 2022, a unui reprezentant al Ambasadei Federației Ruse la București. MAE reaminteşte că decizia autorităților române a avut în vedere incompatibilitatea activităților persoanei în cauză cu prevederile Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961”, precizează MAE.
„La 8 septembrie, însărcinatul cu afaceri al României în Federația Rusă (Cosmin Constantin) Ioniță a fost invitat la Ministerul rus de Externe, unde i-a fost prezentată o notă a ministerului prin care un angajat al Ambasadei României la Moscova a fost declarat „persona non grata””, a precizat Ministerul rus de Externe într-un comunicat.