București, pe primul loc la numărul de divorțuri

Șapte cupluri care locuiesc în Capitală divorțează zilnic.

București a ajuns pe primul loc la numărul de divorțuri, la fel ca și în anul 202, potrivit Potrivit statisticilor, șapte cupluri se despart în medie, zilnic. Bucureștiul a fost anul trecut primul oraș în clasamentul divorțurilor, cu șapte în medie pe zi, în timp ce în alte trei județe s-au înregistrat peste 1.000 de despărțiri, și anume Iaşi, Constanţa şi Prahova, potrivit romaniatv.net.

În Bucureşti s-au înregistrat 2600 de cazuri de divorț, ceea ce înseamnă 9,6% din numărul total de divorțuri înregistrat la nivel național

Potrivit acelorași statistici, cele mai puține divorțuri s-au înregistrat în județele Vâlcea şi Covasna, anul trecut fiind 205, respectiv 227 de divorţuri. Anul trecut, la nivel național 20.000 de cupluri s-au despărțit, motivul principal fiind nepotrivirea de caracter. Infidelitatea fiind cauza principală a divorțurilor.

„Valoarea maximă a divorţurilor de rang I (români aflați la primul lor divorț) s-a înregistrat la grupa de vârstă 40-44 ani pentru bărbaţi, iar pentru femei la grupa de vârstă 30-34 ani”, se arată în comunicatul INS. Statistic, soțiile intentează acțiunea de divorț în 60% dintre cazuri.

Numărul femeilor cu vârsta de până la 30 ani care au divorţat a fost de 2,4 ori mai mare decât numărul bărbaţilor cu aceeași vârstă. Numărul bărbaţilor  cu vârsta peste 50 de ani care au divorţat a fost  mai mare decât cel al femeilor.

Dacă înainte de Revoluție numărul celor care se despărțeau era de 5.000 de cupluri pe an, la ora actuală se înregistrează zlinic șapte divorțuri în medie în București, fiind și până de 4 ori mai multe despărțiri

„Primul motiv este infidelitatea. Infidelitatea este un simptom al divorţului şi nu cauza profundă a divorţului. De ce înşeală oamenii, aici e întrebarea. Înşeală pentru că sunt deconectaţi unul de celălalt şi atunci caută soluţii”, afirmă Gabriela Şaulea, consilier de divorţuri. „Hai să-i zicem aşa, nepotrivire de caracter. Numai că îţi dai seama de caracter când petreci timp împreună. Pandemia ne-a obligat şi atunci am văzut şi lucrurile bune şi lucrurile mai puţin bune”, este de părere Gelu Duminică, sociolog.

Din cauza schimbărilor climatice, plantele exotice pot fi cultivate în Marea Britanie

Articolul precedentAproape 6 milioane de lei intră în țară din SUA. Banii reprezintă contravaloarea unor bunuri confiscate în 2014, în dosarul „Motorina”
Articolul următorDragnea promite că spune totul „cu gura plină”: „Nu mai pot lucra cu Codrin în niciun proiect politic”