Ministrul desemnat de PNL pentru portofoliul Dezvoltării, Ion Ștefan, este somat de Primăria Focșani să își achite datoriile la bugetul local. Este vorba de impozitul aferent casei de 910 pătraţi pe care o are în proprietate. În comunicatul de presă transmis, Primăria Focşani spune că deputatul PNL Ion Ştefan a prejudiciat bugetul local al municipiului cu o sumă imensă, neachitand impozitul pentru casă pe care o deţine în suprafaţă de 910 metri pătraţi.
”Pus în faţa evidenţelor, «deputatul Grindă» a recunoscut cu jumătate de gură că a încălcat legea aproape 20 ani şi a păgubit bugetul local al Municipiului Focşani cu peste jumătate de miliard de lei vechi. (…) În aceste condiţii, solicităm în mod public domnului «deputat Grindă» să între în legalitate şi să îşi achite în regim de urgenţă datoriile, aşa cum fac zeci de mii de focşăneni”, se arată în comunicatul Primăriei Focşani, semnat de Biroul de presă. Ion Ștefan , propus ca ministru al Dezvoltării, nu a primit aviz pozitiv din partea membrilor comisiei de specialitate din Parlament , în cadrul audierilor care au avut loc zilele trecute.