# Cine este Roxana Pațurcă, inspectorul școlar general, care a iscat un „scandal” la Concursul interdisciplinar „Ion Barbu-Dan Barbilian”

_Published: 2022-12-30_

Teodora-Mihaela, o adolescentă din Călărași, (n.r. 16 ani) s-a înscris la Concursul interdisciplinar „Ion Barbu-Dan Barbilian”(Limba și Literatura română), cu acordul profesorilor și al părinților. S-a făcut remarcată și după corectarea lucrărilor, a figurat drept cea care a obținut premiul I la această competiție.

„Surpriza” a venit la momentul festivității de premiere, când elevei i s-a transformat „subit” premiul I în premiu special, fără să existe o bază scriptică legală în acest sens. Președinta comisiei acestui concurs este chiar** Roxana-Natalia Pațurcă**, cea care deține în acest moment funcția de [inspector școlar-general al județului Călăraș](https://www.isj-cl.ro/)i.

Explicația stupefiantă a acesteia este că „eleva Teodora-Mihaela nu ar fi avut dreptul să participe la acest concurs, deoarece subiectele rezolvate de ea sunt destinate elevilor din clase superioare(!)”. O astfel de afirmație nu face decât să pună sub semnul întrebării obligațiile respectate de inspectoarea Roxana Pațurcă.

Unde scrie că nu avea dreptul să participe? **[Zin.ro](https://zin.ro/23/08/2021/investigatii/romania-educata-sorin-cimpeanu-concurs-directtori-isj-calarasi-roxana-paturca-pnl/)** a căutat Regulamentul de desfășurare al acestui concurs, dar nu este public. Dacă nu avea dreptul să participe, de ce a fost lăsată să susțină proba? La aceste întrebări, ar trebui să răspundă direct Ministerul Educației, însă, perioada liberă aferentă Sărbătorilor de Iarnă 2022 îngreunează comunicarea oficială. V**om reveni cu răspunsul acestei instituții**.

## Se încurajează meritocrația? Roxana Pațurcă, de la PSD la PNL via Inspectoratul Școlar. Absolventă de Artifex

Potrivit datelor publice, Roxana Pațurcă are 43 de ani și multă vreme a activat în cadrul organizației PSD Călărași. Mai mult decât atât, sub egida acestui partid a devenit senator(mandatul 2016-2020). Este absolventă a univeristății Artifex, o instituție de studii superioare privată, acreditată abia în 2005. Cu toate acestea, Roxana Pațurcă a predat o perioadă la Colegiul Economic(discipline economice). A administrat parțial și agenția de turism Roxaly Travel. În 2018, s-a căsătorit cu primarul comunei Borcea(Aniel Nedelcu-PNL) și a schimat și partidul care a consacrat-o, PSD. S-a mutat în organizația PNL Călărași și este** numită** inspector școlar-general al județului Călărași, în actuala guvernare. Rămâne să trageți singuri concluziile, dacă și în ce fel se încurajează meritocrația în România.
