Nelu Iordache – supranumit și ”regele asfaltului” – este urmărit
penal de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Acesta
este acuzat de deterunare de fonduri și de utilizarea ”cu rea credință a
creditului societății și spălare de bani, toate în formă continuată”.
În rezoluția procuririlor se arată că există dovezi că Nelu
Iordache, în calitate de administrator al firmei Romstrade SRL, a
deturnat fonduri europene în valoare de 25.000.000 de lei, bani încasați
pentru proiectarea și execuția lucrărilor la primul tronson al
autostrăzii Nădlac-Arad, lucrarea fiind finanțată în proporție de 85%
din fondul de coeziune al Uniunii Europene.
Cea mai mare parte, și
anume 9.580.000 lei din suma destinată pentru construcția autostrăzii, a
fost folosită la efectuarea de plăți către o companie de transport
aerian controlată de învinuit, plăți făcute în baza unor contracte ce nu
au legătură cu derularea contractului pentru autostradă. O altă parte
din bani, și anume 9.861.000 lei, au fost retrași în numerar cu scopul
declarat al achiziției de terenuri, în baza unor antecontracte de
vânzare cumpărare.
Restul de bani au fost folosiți pentru fie la
rambursarea de dobânzi și comisioane restante aferente unui contract de
credit, fie au a fost cheltuiți cu titlu de onorariu notar public, taxă
de carte funciară și impozit aferente achiziționării unui teren în
comuna Adunații Copăceni, precum și pentru materiale, lucrări și
servicii de consultanță și transport necesare proiectului de
construcție, a unui complex în comuna Adunații Copăceni. Toate aceste
plăți nu au legătură cu proiectul de construcție a autostrăzii.
Procurorii
anticorupție mai precizează că, pentru a disimula adevărata proveniență
a banilor utilizați pentru plățile sus menționate, învinuitul Nelu
Iordache a trecut acești bani, pe baza unor facturi care atestau
operațiuni fictive, prin firmele administrate de complicii săi. Apoi
banii s-au întors cu explicația „plată eronată” sau „plată nedatorată”
în contul SC Romstrade SRL deschis la o altă bancă decât cea prin care
se derulau operațiunile de plăți aferente contractului pentru
construirea autostrăzii.
Activitatea infracțională a fost desfășurată
cu sprijinul unor administratori ai unor firme care, în baza unor
înțelegeri cu Nelu Iordache, au emis facturi aferente proiectului de
construire a autostrăzii, le-au stornat și au restituit, de regulă în
aceeași zi, sumele de bani la SC Romstrade SRL, în alt cont, cu
explicația de plată eronată sau necuvenită.
În cauză se efectuează cercetări și față de alte persoane.
Acasă Administrație ”Regele asfaltului”, urmărit penal pentru deturnare de fonduri și spălare de bani