Ex-președintele Ion Iliescu (președinte de țară, dar și președinte al PSD), s-a aflat față în față zilele trecute din nou cu fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, la podcastul acestuia.
În vârstă de 94 de ani, Iliescu comentează tabloul socio-politic, dată fiind apropierea unor noi alegeri – prezidențialele și parlamentarele.
Este de fapt a doua parte a ceea ce realizatorul podcastului califică drept „un dialog istoric”, intitulat „Mărturia unui Președinte”, în cadrul căruia Iliescu a opinat că „România a avut în ultimii ani preşedinţi care fie au făcut microfonie, fie au tăcut” – cel mai probabil cu referire la Klaus Iohannis, care s-a ascuns „ca şi când Cotroceni e un spaţiu monahal” și Traian Băsescu, care a transmis „de la Cotroceni ca în serile cu karaoke, constant”.
Or niciuna dintre variante nu a fost cea mai fericită – a lăsat să se înțeleagă Iliescu, care consideră că „dialogul cu societatea trebuie şi el să aibă, dinspre preşedinte spre oameni, o justă măsură, iar dinspre oameni spre preşedinte, o justă înţelegere”.
Despre sine, Iliescu a spus – încă glumeț – că are „un zâmbet de Dacie”: „În 1999 unii au zis că botul Daciilor românești e făcut după zâmbetul meu. Deci am un zâmbet industrial, cu patru viteze.
Dacă poți să faci o mașină după zâmbetul meu, poți să faci și o țară după gustul meu. Eu am zâmbit cu toată inima, ori de câte ori am făcut-o, și mi se pare uman să îți îngădui să zâmbești, să fii furios, să fii sentimental.
Sunt sigur că fără carismă, un om politic nu are nicio șansă, dar îmi place să cred că mintea lui Ion Iliescu a făcut mai multe furori decât zâmbetul lui”.
Dincolo de carisma unui președinte, Ion Iliescu a atras atenția că acesta este „un arbitru al unui joc în care nimeni altcineva, în afară de societate, în întregul ei, nu are voie să câştige”.
„Desigur, preşedintele vine susţinut de un partid sau din partea unui partid. Dar un preşedinte trebuie să nu mai fie un individ de partid, ci un om de stat; asta nu înseamnă însă că preşedintele trebuie să aibă o amnezie ideologică, să uite de valorile şi principiile lui, odată ajuns la Cotroceni.
Să ştiţi că Palatul Cotroceni e şi un loc al amneziilor, pentru unii, nu numai al beţiei de putere. Nu poţi face ca preşedinte ceea ce ai promis că nu vei face în campanie. Un prezidenţiabil bun e cel care are conştiinţa clară cu privire la ce nu trebuie să facă şi încrederea nezdruncinată cu privire la ce poate să facă.
Un preşedinte bun e cel care are simţul rigorii şi grandorii istoriei, cum îl avea Mitterand, de pildă. Un ingredient de nelipsit în portretul robot al liderului de la Cotroceni trebuie să fie educaţia culturală şi capacitatea de a învăţa, nu trebuie să le ştie pe toate deodată, dar trebuie să vrea să înveţe de la toţi cei din jurul lui”, a mai spus Iliescu, pentru sursa citată.
Întregul material, Aici.