# Marcel Ciolacu nu îl mai vrea în PSD pe primarul din Crevedia

_Published: 2023-08-30_

Liderul PSD Marcel Ciolacu nu îl mai vrea în partid pe Florin Petre, primarul comunei Crevedia.

Ieri, Ciolacu a anunțat pe[Facebook](https://www.facebook.com/CiolacuMarcel/posts/839476984215533?ref=embed_post) că se va discuta despre excluderea primarului din PSD la viitoarea întâlnire a social democraților, explicând totodată și rațiunile care stau la baza deciziei sale:

„_Voi propune excluderea primarului din Crevedia în următorul Consiliu Politic Național, de la sfârșitul săptămânii._
_Un primar care ”n-a știut” și căruia nu-i pasă de tragedia prin care trece comunitatea care l-a ales nu are ce căuta în PSD!_”.

Anterior, Ciolacu promisese de altfel că „_toți vinovații direcți sau morali pentru această [tragedie](https://zin.ro/26/08/2023/romania-nasilor/explozii-crevedia-dambovita-dn1a-raed-arafat/)vor plăti, indiferent cine sunt și ce funcții ocupă_”.

Aceasta în contextul în care primarul Petre Florin, care ocupă această funcție din 2016, a anunțat de altfel că se retrage din PSD, după ce și Ion Doldurea, primarul PSD din Caracal, a făcut un pas în spate, după ce s-a aflat că firma care gestiona stația GPL din Crevedia îi aparține fiului său.

Însă Florin Petre, primarul din Crevedia, dă vina pe oamenii afectați de explozii că nu au făcut sesizări la primărie și susține că nu știa că firma de GPL funcționa în continuare: „_Nu mă simt vinovat cu nimic, ba din contră, sufăr alături de comunitatea locală pentru ce s-a întâmplat, o tragedie locală, suntem alături de cetățenii în suferință și facem tot posibilul să-i ajutăm să revină la o situație normală_”, a spus Petre, pentru _Antena 3_.

Fosta stație GPL din Crevedia nu mai avea autorizație de mediu, de aproape 3 ani, transmitea duminică pe [Facebook](https://www.facebook.com/anpm.ro/posts/691019599731228?ref=embed_post) Agenția Națională pentru Protecția Mediului:

„_Fosta stație GPL, care a provocat dezastrul de ieri seară, din județul Dâmbovița, nu ar mai fi trebuit să funcționeze din data de 14.10.2020, după ce titularul a notificat APM Dambovita, prin adresa nr. 13425/14.10.2020, cu privire la încetarea activității în punctul de lucru din com. Crevedia, sat Crevedia, jud. Dambovița._

„_Potrivit datelor transmise Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), de către reprezentanții Agenției pentru protecția Mediului Dâmbovița, Autorizatia de mediu pe care a detinut-o S.C. FLAGAS S.R.L. a fost emisă în vederea desfășurării activitatii „Comerț cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule (Statie SKID GPL)” și avea valabilitate în perioada 03.05.2016 – 03.05.2021.
Mai mult decât atât, pe amplasament putea exista, conform autorizației, doar un rezervor de depozitare GPL de 5.000 de litri și o pompă de distribuție GPL, neexistând vreo prevedere privind stocarea de autocisterne pe amplasament_”, a declarat Președintele ANPM, Laurențiu Alexandru Păștinaru.

_Având în vedere că notificarea pentru încetarea activității a fost înregistrată cu șapte luni înaintea expirării documentului, dată de la care nu a mai fost solicitată nicio viză anuală, Autorizația de mediu pentru acel punct de lucru și-a încetat valabilitatea încă de atunci_”.

Între timp, continuă ancheta penală, iar astăzi, pocurorii au descins din nou la sediul Primăriei Crevedia, după o acțiune similară derulată pe 27 august.

De altfel, zilele trecute, DNA a confirmat că are în lucru [o anchetă](https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=12185), fiind „_înregistrate două dosare penale, formate în urma sesizărilor din oficiu, având ca obiect săvârșirea de către funcționari publici a unor presupuse infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în legătură cu autorizarea stației GPL din localitatea Crevedia, județul Dâmbovița, unde în cursul zilei de 26 august 2023 au avut loc două explozii._

_Urmărirea penală se desfășoară cu privire la faptă („in rem”), prin urmare, în acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat_”.
