Foto: Gazeta Dâmboviței
Foto: Gazeta Dâmboviței

E pasionat de chitară, parcuri de distracții, discoteci, dansuri, dar și de Klaus Iohannis. Ludovic Orban a declarat că are cu președintele României un parteneriat care a funcționat ”aproape fără cusur”.

Context: Cîțu a fost numit premier prin vot în Parlament, nu de partid, iar replica lui Iohannis a fost : ”Așa cum e acum e foarte bine”.

Problema lui Orban era strict legată de posibila demitere a lui Florin Cîțu din funcția de prim-ministru, în cazul în care acesta ar fi pierdut alegerile interne din PNL.

Un nou stand-up comedy politic

Declarația făcută de președinte a fost, cel mai probabil, una dezamăgitore pentru Orban. Ușor dezamăgitoare. Dar, așa cum ne-a obișnuit, Ludovic ține să aibă ultimul cuvânt, și ține și la etichetă. În contextul de față, eticheta vine sub formă de reproș, dar când reproșul e bine ambalat, cine mai sesizează durerile din declarații?

Orban, despre relația cu Iohannis: ”Sunt președintele PNL de patru ani, în această perioadă am avut un parteneriat cu președintele Iohannis care a funcționat aproape fără cusur. Împreună am făcut lucruri importante pentru România atât pe plan intern, cât și pe plan extern și european. Am o relație cu președintele care poate fi evaluată de oricine”.

La o palmă dată de Klaus, Ludovic întoarce și celălalt obraz

Orban a amintit că, prin retragerea sa în 2014 din cursa internă pentru șefia PNL, l-a susținut pe Klaus Iohannis să fie președintele României. Și nici nu exagerează. La un miting de campanie din 2014, Orban făcea lobby pentru Iohannis. Iar în 2021 ține să ne reamintească. Nouă și, mai ales, președintelui.

Cred c-a fost mai mult decât rănit de atitudinea prezentă a lui Klaus, mai ales aducându-și aminte cu cât patos îl introducea publicului, într-un trecut nu foarte îndepărtat. Mi-l și închipui cum, după cuvintele lui Klaus, s-a dus acasă, a suferit în tăcere, poate chiar a suspinat puțin și-a decis să fie diplomat până la capăt. Diplomat și nu la fel de vocal ca-n 2014.

Orban întreabă, Orban răspunde, Orban invită la aplauze și tot Orban aplaudă

Să ne amintim de un scurt moment video interesant, asemănător cu licitațiile publice, dansul găinii la nuntă și teatrul lui Caragiale. Ludovic face ce știe el mai bine: el întreabă și tot el răspunde, este MC pentru viitorul președinte și-ar încinge și un dans dacă sala ar primi un glob disco și n-ar fi atmosfera adunărilor de partid din anii `70.

N-are el haz, dar măcar încearcă. Iar prestația, în sine, mi-a adus aminte de-un Brenciu în tinerețe, când prezenta Robingo.

– Cine tace și face?

– Iohannis!

– Cine comunică mai bine când tace decât palavragiul de Ponta când vorbește?

– Iohannis!

– Cine este generalul pentru care merită să ne sacrificăm fiecare minut, fiecare picătură de energie și fiecare strop de sudoare?

– Iohannis!

– Cine este cel care va ajunge președintele României?

– Iohannis!

E drept, Iohannis e cel care l-a desemnat premier al României. Dar cine-l dezamăgește pe Orban în 2021? Tot Iohannis.

Articolul precedentMinore românce, duse în Italia să se prostitueze
Articolul următorPrimarul Sectorului 5 și proiectele de suflet din acest mandat
Jurnalist neprietenos. Din 1999. Sau, cum ar spune unii, încă din mileniul trecut.