# Carmen Dan, mesaj pentru Klaus Iohannis: „Nu îmi voi da demisia nici imediat, nici imediat”

_Published: 2019-05-30_

**Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat miercuri seară că este nevoită

să îl dezamăgească pe Klaus Iohannis, deoarece nu îşi va da demisia din funcţia

de ministru „nici imediat, nici imediat”.**

„Nu este o surpriză pentru

nimeni că domnul preşedinte îmi cere demisia. Nu este prima dată şi deja este

de notorietate această idee fixă. Politic, îi răspund că nu mă intimidează

cererile urgente, nici chiar în situaţia în care acestea sunt dublate de riscul

unor dosare penale. O demisie o voi depune numai când partidul din care fac

parte mi-o va cere. Am vorbit cu pemierul după declaraţia preşedintelui

Iohannis şi mă văd nevoită să îl dezamăgesc. Nu imi voi da demisia nici

imediat, nici imediat”, a declarat Carmen Dan.

„O să vorbesc mai rar ca

să fie pe înţelesul celor care încă mai fac campanie electorală. Declaraţia de

astăzi a preşedintelui mă determină să prezint câteva motive pentru care cererea

demisiei este cel puţin nejustificată. (…) MAI a avut, ca principală

atribuţie, asigurarea, în condiţii de sigurnaţă a legerilor desfăşurată în plan

naţiona, adică îm ţară,. De aceea este Minister de Interne. O altă atribuţie a

fost asigurarea desfăşurării termenelor stabilite în calendarul procesului

electoral prin grija prefecţilor. Tot în ţară. Are oare, cineva, probe sau

indicii, că votul din ţară a fost fraudat? Dacă da, să înşelegem că PNL a

câştigat nişte alegeri fraudate?”, a spus Carmen Dan, la sediul Ministerului.
