Abia numit – prin rocadă – ministru al Economiei, Ambrozie Irineu Darău a vorbit, zilele acestea, despre previziunile economice pentru România.
Într-un interviu acordat Digi 24, senatorul USR, ministru începând cu luna aceasta, a explicat că cel mai devreme la finele anului 2026 ne putem aștepta la un trai mai bun.
Irineu Darău a fost numit oficial ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului prin decret prezidențial, pe 23 decembrie, luându-i astfel locul colegului său din USR, Radu-Daniel Miruță.
Schimbarea a fost necesară după demisia altui ministru USR, Ionuț Moșteanu – de la Apărare, portofoliu preluat de Miruță. Iar la câteva zile distanță, noul ministru Darău a ținut să explice cum vede domnia sa situația economică a țării.
„Nu sunt populist. Dacă aș spune că anul viitor va fi unul foarte ușor, aș minți. Anul următor va fi în continuare greu. Cred totuși că, undeva pe parcursul anului, se vor găsi resurse să se îmbunătățească individual măcar câte ceva. (…)
Cred că anul anul viitor este anul de calibrare care să ne aștearnă, dacă vreți, o foaie albă și curată pentru 2027 și dezvoltare. Cred, așa cum a fost spus de la instalarea guvernului, că aceasta este misiunea guvernului: maxim la sfârșitul lui 2026 să se termine perioada grea și să punem cărămizile viitoarei dezvoltări. (…)
Este greu pentru oameni, în situații grele, cu taxe mari, să aibă încredere în stat. Eu i-aș ruga să aibă încredere în această guvernare, pentru că întotdeauna populismul e mai rău decât realismul. Realismul uneori doare, (…) dar cred că așa se redresează o situație până la urmă, așa cum facem și în familie: dacă mai avem un copil sau ne cresc cheltuielile, luăm niște decizii astfel încât anul viitor să ne putem redresa.
Despre asta cred că e vorba anul viitor și voi fi o voce în acest sens. Trebuie să arătăm și solidaritate în administrația centrală și în administrația locală, fiindcă greutatea nu poate fi purtată doar de cetățeni”, a spus ministrul Economiei, pentru sursa citată.






