Captură video

Moise Guran a continuat ieri cu dezvăluirile privind atmosfera și „combinațiile” din interiorul USR-PLUS de la începutul anului, când era decis să se implice activ în viața politică. Dacă acum ceva timp Guran scria strict despre ceva înțelegeri dintre partidele de dreapta și Nicușor Dan, de această dată articolul publicat pe blogul său este unul amplu și urmărește mai multe momente cheie de dinainte de formarea alianței oficiale dintre useriști și plusiști.

Aseară, Dan Barna a venit totuși cu o reacție la dezvăluirile lui Moise Guran, care fuseseră preluate rapid de tot ce mișcă în mass-media. Nu a fost totuși o reacție așa cum era de așteptat, Dan Barna fiind destul de alunecos încât mesajul său să poată fi interpretat în mai multe feluri. Totuși, în final, Dan Barna încheie aducându-i mulțumiri lui Moise Guran. Probabil nu pentru ceea ce a scris, ci pentru ceea ce a făcut în perioada în care a fost alături de USR-PLUS.

Am primit multe mesaje de la oameni, unii susținători, alții critici, care mă roagă sau îmi cer să răspund la articolul fostului nostru coleg Moise Guran.
M-am gândit cât de diferite pot fi percepțiile de realități și cât de diferită ar fi aceeași poveste spusă de oricare dintre celelalte personaje din text.
Dincolo însă de percepții, lucrul care simt că merită și trebuie să fie spus e unul singur:
USRPLUS este precum o caravană a schimbării care străbate un drum lung și greu și complicat prin mlaștini și deșert și urcușuri și viroage. Acum am ajuns într-o primă cetate unde sunt foarte multe de făcut și de dovedit.
Însă pe drumul până aici, timp de două luni Moise Guran a cărat și el sacii alături de mine, de Dacian și de toți colegii mei din USRPLUS. Asta e ceea ce contează.
Mulțumim, Moise!”, scria ieri Dan Barna pe Facebook.

Articolul precedentFostul manager al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, trimis în judecată pentru a doua oară pentru fapte de corupție
Articolul următorNecazuri în paradis? Asociația Municipiilor, prin vocea primarului liberal Boc, acuză Guvernul Cîțu de „practici nesănătoase”