# Afacerile „lapte-corn”, zeci de milioane de euro pentru clientelă

_Published: 2011-11-29_

**Cine spunea că şcoala românească este falimentară**

 **? Ei bine, din învăţământul de stat se pot scoate profituri

grase, de zeci de milioane de euro, dacă eşti bine ancorat în meandrele

concretului. Numai în zona Galaţi-Brăila, “băieţii deştepţi” care au

intrat pe filiera furnizării de lapte şi cornuri pentru şcoli au încasat

 30 milioane de euro din banii publici. Şi, mai ales, pe seama

periclitării siguranţei alimentare a micilor şcolari, cărora le-au fost

livrate **

 **“la pachet” şi doze deloc neglijabile de germeni patogeni**

Afacerile „lapte-corn”, derulate pe banul public au

creat grupuri de interese care numai în zona Galaţi-Brăila au încasat 30

 milioane de euro. Contractele au fost obţinute chiar şi în condiţiile

în care alte firme aveau oferte cu 20% mai ieftine. Profiturile uriaşe

ale firmelor Lactaprod şi Risk Com din Brăila au fost obţinute însă cu

riscul sănătăţii copiilor. După ce Lactaprod a fost adusă la faliment de

 patronul Mihai Petrea, fabrica a fost preluată, printr-un intermediar,

de Cătălin Chelu, care mai deţine controlul Lactate Natura Dâmboviţa şi

Lacta Giurgiu.

 **Fabrica de caşcaval**

[https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/BAhbBlsHOgZmSSI0MjAxMi8wOS8zMC8xOV8yOF80Nl8zNjVfbGFwdGVfY29ybl9nYWxhdGlfMi5qcGcGOgZFVA/lapte_corn_galati_2.jpg](https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/BAhbBlsHOgZmSSI0MjAxMi8wOS8zMC8xOV8yOF80Nl8zNjVfbGFwdGVfY29ybl9nYWxhdGlfMi5qcGcGOgZFVA/lapte_corn_galati_2.jpg)

Prezentarea

 oficială a firmei Lactaprod SRL Brăila e compusă din două mesaje cheie:

 „este o afacere de familie” şi „totul a început în anul 2004, prin

achiziţionarea vechii fabrici de stat”.

Să vedem şi ce se află dincolo de prezentare. Este „afacere de

familie” pentru că patronul Lactaprod. Mihai Petrea şi-a încropit

relaţii de rudenie cu şefii Poliţiei şi Finanţelor. A botezat copilul

fiului şefului Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Brăila,

Ilie Decă, şi este finul şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie

(IJP) Brăila, Cătălin Chivu.

Numai că Petrea nu a cumpărat fosta fabrică de stat, care a ajuns în

proprietatea grecilor Malideros Theodoros si Tirpintiris Antonios.

Aceştia care deţineau Brailact Bucureşti şi reţeaua Mega Image. Mihai

Petrea a fost asociat în firma Paco International SRL cu Ştefan

Rădulescu, directorul Electrica Brăila, şi cu Aurel Leonard Gligore.

Şi Rădulescu are o familie influentă. Tatăl său a fost unul din

apropiaţii „tătucului” Brăilei, fostul primsecretar PCR Anton Lungu,

care l-a pus director la RENEL. Tânărul Rădulescu a continuat tradiţia

familiei, ajungând şef la Electrica Brăila, cu ajutorul deputatei PNL

Diana Tuşa. Acum a intrat în PDL.

[https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/BAhbBlsHOgZmSSIpMjAxMi8wOS8zMC8xOV8yOF80Nl81MzRfUGV0cmVhXzIuanBnBjoGRVQ/Petrea_2.jpg](https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/BAhbBlsHOgZmSSIpMjAxMi8wOS8zMC8xOV8yOF80Nl81MzRfUGV0cmVhXzIuanBnBjoGRVQ/Petrea_2.jpg)

Petrea,

 Rădulescu şi Gligore au cumpărat fosta secţie de producere a

caşcavalului de la Brailact SA, de la DGFP, condusă de cumătrul lui

Petrea. „Nu a cumpărat fosta fabrică de stat. Ei aveau afacerea la

Romanu, departe de Brăila, şi au cumpărat numai Fabrica de Caşcaval a

Brailact de pe Bulevardul Dorobanţi, după ce Brailact acumulase datorii

la stat şi atunci DGFP, condusă de prietenul şi acum şi cumătrul lui

Petrea, Ilie Decă, a executat societatea şi a scos la vânzare exact

fabrica de caşcaval”, a declarat un om de afaceri, sub protecţia

anonimatului.

 **Ofertă cu 20% mai mare**

Cu fabrica de lactate de pe Dorobanţi şi cea de patiserie a lui

Rădulescu, cei trei asociaţi ai Paco International SRL au dat lovitura,

acaparând piaţa contractelor de distribuire în şcoli a pachetelor

„lapte-corn” în sud-estul ţării.

În 2004, au reuşit să obţină contractul la Galaţi, cu ajutorul unui

apropiat al lui Rădulescu, Radu Cosca, ajuns consilier judeţean PC şi

care era mâna dreaptă a preşedintelui CJ Galaţi, Eugen Durbacă. Radu

Cosca a obţinut de la Durbacă numirea în funcţia de preşedinte al

Comisiei de selectare a ofertelor pentru contractul de distribuire a

pachetelor „lapte-corn” şi, din această poziţie, a manipulat selecţia în

 favoarea lui Rădulescu.

Cei care distribuiseră până atunci pachetele în şcolile gălăţene,

Satco 2000 SRL Galaţi (cornurile) şi Galacta SA Galaţi (laptele), au

prezentat o ofertă de 6.000 lei vechi/pacheţel. Radu Cosca a desemnat

însă câştigătoare oferta lui Paco International SRL Brăila, care cerea

7.562 lei/pacheţel, cu 20% mai mult. În 2004, nu au putut obţine

contractul şi la Brăila, pentru jocurile erau deja făcute, afacerea

„lapte-corn” fiind împărţită de primarul de atunci, Constantin Cibu,

acum senator UNPR, şi Matei Fecioru, patronul reţelei de restaurante

Matteo.

[https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/BAhbBlsHOgZmSSIwMjAxMi8wOS8zMC8xOV8yOF80Nl82ODZfU3RlZmFuX1JkdWxlc2N1LmpwZwY6BkVU/Stefan_Rdulescu.jpg](https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/BAhbBlsHOgZmSSIwMjAxMi8wOS8zMC8xOV8yOF80Nl82ODZfU3RlZmFuX1JkdWxlc2N1LmpwZwY6BkVU/Stefan_Rdulescu.jpg)

Rădulescu

 a reuşit să prindă un prim contract în 2005, când a jucat la două

capete, intrând în cursă cu două firme, Paco Internaţional şi Risk Com

SRL. Acestea au împărţit contractul de 35.918.312.640 lei vechi cu

firmele Nomad SRL a lui Matei Fecioru, Modern Turism SRL a

viceprimarului PRM Mihai Dănuţ şi Mobil Pan SRL, a lui Cristian Niculae.

 De atunci şi până în prezent, toate licitaţiile pentru contracul

„lapte-corn” la Brăila şi Galaţi au fost câştigate de firmele lui

Petrea şi Rădulescu.

 **O mică ţeapă, prietenească**

[https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/BAhbBlsHOgZmSSI0MjAxMi8wOS8zMC8xOV8yOF80Nl85NTVfbGFwdGVfY29ybl9nYWxhdGlfMy5qcGcGOgZFVA/lapte_corn_galati_3.jpg](https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/BAhbBlsHOgZmSSI0MjAxMi8wOS8zMC8xOV8yOF80Nl85NTVfbGFwdGVfY29ybl9nYWxhdGlfMy5qcGcGOgZFVA/lapte_corn_galati_3.jpg)

Între

 timp, apăruseră unele disensiuni între Petrea, Rădulescu şi Gligore,

aşa că cei trei au hotărât să se retragă din Paco Internaţional SRL,

firma fiind în faliment.

În dosarul nr 2459/113/2007, primul termen a fost pe 10.11.2007, dar

judecarea cauzei nu a fost încheiată nici astăzi, fiind fixat un nou

termen, pe 05.10.2011. Au continuat combinaţia pe noile firme. Petrea,

prin Lactaprod SRL Brăila, s-a ocupat de producţia de lactate, respectiv

 a iartului „Margareto” şi laptelui „Paco”, Rădulescu, prin Risk Com

SRL, de cornuri. Petrea şi Gligore au înfiinţat fabrica de biscuţi Lemi

Star SRL. Colaborarea lor nu a mers prea bine, pentru că Petrea i-a tras

 o mică ţeapă lui Gligore.

În 2010, Lemi Star SRL a dat în judecată Lactaprod pentru recuparea

datoriei. Judecarea dosarului 4049/113/2010 aflat pe rolul Tribunalului

Brăila a trenat, iar între timp Lemi Star SRL a intrat în faliment.

 **Monopol în sud-estul ţării**

Lactaprod SRL şi Risk Com SRL şi-au impus monopolul distribuţiei

„lapte-corn” la Galaţi-Brăila, extinzând-se apoi în zona de sud-est. În

judeţul Galaţi distribuie „lapte-corn” pentru 68.000 de elevi, iar în

Brăila pentru 25.000.

În 2010, prin Risk Com SRL Brăila au încheiat cu preşedintele CJ

Galaţi, Eugen Chebac, patru contracte. Trei au fost de suplimentare a

distribuţiei pe anul şcolar 2009/2010, iar cel de-al patrulea a fost

încheiat pentru 2010/2011. În total, 3,5 milioane euro, fără TVA. Pentru

 aceeaşi perioadă, Risk Com SRL a încheiat cu preşedintele CJ Brăila,

Gheorghe Bunea Stancu, contractul nr 210/13.09.2010, în valoare de

5.692.088 lei. În aceeaşi zi, Risk Com a încheiat şi cu CJ Călăraşi

contractul 9.477/13.09.2010, în valoare de 3.948.696 lei. Risk Com îşi

menţine şi în acest an fiefurile afacerilor „lapte-corn”, la Galaţi şi

Brăila licitaţiile fiind deja câştigate. Prin Lactaprod, firmă ce are

cod st încheiat un contract de „furnizare produse panificaţie”.CAEN , a

fo1051 „fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor”

 **Conexiune cu clientela lui Mazăre **

În 2007, cei doi au încercat şi o intrare în judeţul Constanţa.

Conform contractului încheiat cu preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor

Constantinescu, cornurile ar fi trebuit să fie distribuite de SC Dobre

şi Fiii SRL Constanţa, al cărui patron este Mircea Dobre, fost consilier

 local şi un apropiat al lui Radu Mazăre, Lactaprod SRL urmând să

distribuie laptele.

Omul lui Mazăre s-a mulţumit cu un comision, subcontractând

distribuirea cornurilor către Lemi Star SRL Brăila, a lui Petrea şi

Gligore, care a distribuit biscuţi în loc de cornuri. Nici Lactaprod nu

şi-a făcut treaba, pentru că în loc de lapte a distribuit cubuleţe de

brânză topită, produse de Lacta SA Giurgiu, controlată de controversatul

 om de afaceri Cătălin Chelu. A fost o primă combinaţie între Petrea şi

Chelu.

 **30-40 milioane de euro**

Valoarea contractelor „lapte-corn” încheiate până acum de Petrea şi

Rădulescu este de 20-22 milioane de euro la Galaţi şi 9,5 milioane de

euro la Brăila. Mihai Petrea a reuşit să pătrundă şi în Capitală,

semnând contracte pentru distribuţia laptelui în şcolile din sectoarele

conduse de Liviu Negoiţă şi Cristian Popescu Piedone. Lactaprod SRL a

încheiat cu Primăria Sectorului 3, contractul nr 6.380/27.10.2008, în

valoare de 11.000.000 lei, iar cu iar cu Primăria Sectorului 4

contractul 9.134/01.09.2009, în valoare de 2.531.087 lei.

El şi-a fructificat şi unele relaţii pe care le are în Sănătate. În

ultimii patru ani, a încheiat sistematic contracte pentru distribuirea

de lapte UHT cu mai multe spitale din ţară. Cu Spitalul Judeţean de

Urgenţă Galaţi a încheiat două contracte în valoare de 300.000 lei, dar a

 mai furnizat şi către Spitalul Municipal Făgăraş, Spitalul de

Obstetrică Ginecologie şi Spitalul Neurologie din Braşov şi Spitalul de

Boli Psihice Borşa.

 **Sănătatea copiilor, în pericol**

Marile profituri ale lui Petrea şi Rădulescu sunt realizate şi prin

şmecherii ieftine. La un control efectuat în 2008, în 18 şcoli din

Brăila s-a constatat că în locul paharului cu lapte de 200 grame/unitate

 copiii primeau pacheţele de unt de 15 grame, cu 80% grăsime, iar în

locul cornului de 80 de grame, primeau câte un pacheţel de 44 de grame

de biscuţi.

În raportul 6802/17.01.2008 se menţionează că, potrivit declaraţiei

de conformitate nr 6855/21.01.2008, untul fabricat la începutul lunii

ianuarie 2008 avea un termen de valabilitate de 10 zile, aşadar avea

termenul de expirare în perioada 20-25 ianuarie, însă pe ambalaje erau

inscripţionate ca date de expirare 05.03.2008 sau 12.03.2008.

Aşadar, încă de la ambalarea produselor, lapte sau unt, erau

inscipţionate pe ambalaje termene de expirare cu 35-40 de zile mai

târziu decât data reală. Cu prilejul aceluiaşi control, a rezultat şi

rolul principal al lui Petrea în afacere, pentru că până şi pentru

produsele de patiserie ale Risk Com, deţinută de Rădulescu,

certificatele de sănătate publică veterinară erau emise tot de

Lactaprod.

Primăria, Protecţia Consumatorului şi Inspectoratul Şcolar au cerut

CJ Brăila suspendarea contractului dacă nu sunt distribuite produsele

prevăzute de lege, dar preşedintele CJ, Gh. Bunea Stancu, nici nu a vrut

 să audă de aşa ceva. În perioada 2008-2010, au fost scandaluri similare

 şi la Galaţi.

 **Bombă bacteriologică **

Faptul că pentru Mihai Petrea este mai important profitul decât

sănătatea celor care îi cumpără produsele e dovedit de un pasaj dintr-un

 raport de control al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia

Consumatorilor: „Hipermarket Carrefour Brasov avea la comercializare

lapte de consum pasteurizat 1,6% grăsime Marca Nr 1, producător SC

Lactaprod SRL Brăila, care avea număr total de germeni depăşit şi lapte

de consum pasteurizat Paco 1,6% gr, producător SC Lactaprod SRL Brăila ,

 care prezenta depăşiri la parametri bacterii coliforme, Escherichia

coli si numărul total de germeni”.

Între timp, Petrea a ajuns pe locul 3 în topul bogaţilor Brăilei, cu o

 avere de două milioane de euro şi o cifră de afaceri de 10 milioane de

euro în lactate, prelucrarea lemnului, ape minerale şi sectorul

hotelier.

A accesat şi finanţare Sapard de trei milioane euro, pentru

modernizarea fabricii. A ajuns însă să fie vânat de creditori. În

dosarul 2231/113/2011 instanţa de la Tribunalului Brăila l-a obligat ca

până pe 29.09.2011 să îşi plătească datoriile de 1.231.768 lei către

Agrimat Matca SA. S-a ajuns în situaţia ca magistraţii de la Tribunalul

Brăila să conexeze într-un singur dosar, nr 795/113/2011, procesele în

care creditorii îşi cer banii de la Petrea. În acest dosar cer

declararea insolvenţei şi începerea procedurii falimentului Corporate

Recovery Management SRL, Valse Spedition SRL, Indra Import Export SRL şi

 BRD Groupe Societe Generale. Următorul termen e fixat pe 20 octombrie.

 **„Soluţia” Cătălin Chelu**

[https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/BAhbBlsHOgZmSSIwMjAxMi8wOS8zMC8xOV8yOF80N18xMjNfQ2F0YWxpbl9DaGVsdV8yLmpwZwY6BkVU/Catalin_Chelu_2.jpg](https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/BAhbBlsHOgZmSSIwMjAxMi8wOS8zMC8xOV8yOF80N18xMjNfQ2F0YWxpbl9DaGVsdV8yLmpwZwY6BkVU/Catalin_Chelu_2.jpg)

La

 bugetul de stat, Lactaprod datorează 1.848.984 lei, la asigurări

sociale 302.798 lei , iar la asigurări de sănătate 87.405 lei, din care

25% este stopaj la sursă, o infracţiune cu conotaţii penale.

Furnizorii încearcă cu disperare să îşi recupereze banii, dar cu greu

 mai pot da de Petrea, care şi-a părăsit soţia şi s-a mutat la

Bucureşti, pe strada Gârlei, la noua sa prietenă. Între timp, Mihai

Petrea a reuşit să scape de Lactaprod SRL Brăila, pe care, potrivit unor

 surse din mediile de afaceri din Brăila, a pasat-o controvesatului

Cătălin Chelu.

Pe 18 august, a fost efectuată şi modificarea la Registrul

Comerţului, noul deţinător al pachetului de 100% din părţile sociale ale

 Lactaprod SRL fiind Florin Condos, din Galaţi, care până de curând se

prezenta pe internet ca patron de magazin alimentar. Potrivit unor

surse, Condos este interpusul lui Chelu.

Chelu era interesat de Lactaprod, pentru că avea o linie de

îmbuteliere a laptelui de un milion de euro, instalată în baza

finanţării Sapard de trei milioane de euro. Între timp a şi demontat-o,

şi a dus-o la Lactate Natura Dâmboviţa, firmă de procesare a laptelui pe

 care a preluat-o în 2010, după ce în 2008 cumpărase 44% din acţiunile

Lacta Giurgiu. Salariaţii Lactaprod, care nu-şi mai luaseră salariile de

 trei luni şi au refuzat să mai lucreze, au fost înlocuiţi cu oameni

aduşi de la Lactate Natura Dâmboviţa
