# Premierul Florin Cîțu schimbă conducerea Autorității pentru Protecția Consumatorilor

_Published: 2021-09-29_

Vicepreședinte nou la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor de aseară, când în Monitorul Oficial au fost publicate două decizii semnate de premierul Florin Cîțu.

Potrivit documentelor, Cîțu a schimbat un vicepreședinte PNL cu un altul, Mihai Culeafa fiind numit în funcţia de vicepreşedinte al ANPC în locul Valentinei Veronica Mitran Piticu.

Ambele acte au câte un singur articol, primul publicat fiind cel care o vizează pe Mitran Piticu, care, „_la data intrării în vigoare a prezentei decizii, (…) se eliberează din funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor_”.

De cealaltă parte, în actul următor se arată că „_începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Mihai Culeafa se numește în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor_”.

Valentina Veronica Mitran Piticu a fost numită în 2019 vicepreşedinte la ANPC, iar aseară a transmis pe Facebook că a „_învățat multe_”, a „_înțeles multe_”, dar și că a „_muncit extrem de mult_”. Mesajul acesteia se încheie cu „_să ne reauzim cu bine!_”, în condițiile în care filiala din care face parte și al cărei prim-vicepreședinte este, PNL Alexandria, a fost una care a mers pe „mâna” lui Cîțu la alegerile interne.

Pe de cealaltă parte, noul vicepreședinte al ANPC este de ceva timp într-un con de umbră. Mihai Culeafă a fost deputat în legislatura 2016 – 2020, ba chiar a condus filiala PNL Pantelimon.
