# Andrei Caramitru: ”Depășești viteza? Amendă. Dai manele la maxim? Amendă. Refuzi să plătești? Câteva zile de pușcărie”

_Published: 2022-07-29_

Într-un [text](https://www.facebook.com/andrei.caramitru/posts/pfbid02FVU8XZ9RkyyHeVpMjj1w17FeC73qfn5ecNukauCGw1jnkYa5zB3VjftG4p5bpLdEl)distribuit astăzi, 29 iulie, pe contul de Facebook, Andrei Caramitru a reluat problema educației din România, precizând că mentalitățile nu se pot schimba acum, ci peste multe generații.

Comparativ cu alte state, [românii](https://zin.ro/07/12/2021/romania-nasilor/andrei-caramitru-psd/)nu respectă anumite reguli de bun simț și, în aceste condiții, este nevoie ca legea să intervină.

### Fiul cel mare al regretatului Ion Caramitru: ”Dacă nu știați, educația vine, în special, din familie”

”_Vă mai zic o chestie care o să supere pe mulți. Poveștile cu educația și schimbarea mentalităților sunt prostii imense. Da se poate încerca însă efectul se vede peste 2 generații minim, când noi toți o să fim oale și ulcele. Și nici atunci nu o să fie grozav, orice am face și pe oricine am vota, că nu suntem scandinavi dacă nu v-ați prins deja. Și educația vine în special din familie dacă nu știați_”, a precizat fostul politician.

Caramitru a dat exemplul interzicerii fumatului în interior, lege care a fost, inițial, criticată. Cu toate acestea, fumătorii au fost nevoiți să o respecte.

Potrivit declarațiilor, în momentul actual, nu educația este cea care aduce rezolvări, ci sistemul ”lege și ordine”.

### ”Singura chestie care se poate face e să ai reguli și să le impui”

”_Dacă depășești viteza, parchezi aiurea – amendă de îți pleznește buzunarul. Dacă nu îți trimiți copilul la școală – îl ia statul și îl bagă la internat de luni până vineri. Faci balamuc dai manele la maxim să înnebunești vecinii – amendă de turbezi. Nu ai bani de amendă sau refuzi să plătești ? Câteva zile de pușcărie_”, a transmis Andrei Caramitru.
