Pacientul ars din Constanța a ajuns la spitalul din Belgia

După primele investigații, acesta prezintă infecții cu trei bacterii

Pacientul cu arsuri grave din Constanța a ajuns în Belgia, iar medicii au descoperit, după o primă evaluare, că este infectat cu trei bacterii, anunță Digi24. Deocamdată nu se știe de unde ar fi luat aceste bacterii, având în vedere că în ultimele zile pacientul în vârstă de 52 de ani a fost plimbat prin trei spitale din România – la Spitalul Județean din Constanța, apoi la Iași și la Spitalul Floreasca din Capitală.  

Bărbatul urma să fie transportat joi, în Belgia, dar au apărut probleme cu instalația de presurizare din cabina avuonului, astfel că a fost nevoit să facă „cale-ntoarsă” de la Timișoara. „Pe 28.01.2021, începând cu ora 08.00, avionul Piper PA-42 Cheyenne III aflat în dotarea IGAv, echipat pentru misiuni SMURD, a decolat de la București pentru transferul unui pacient cu arsuri prin electrocuție, de la Iași la Bruxelles, Belgia.  Odată preluat pacientul de la unitatea spitalicească din Iași, în planul derulării misiunii de transfer era prevăzută o aterizare la Timișoara, în vederea alimentării aeronavei. După decolarea de la Timișoara, piloții IGAv au constat functionarea necorespunzătoare a instalației de presurizare a cabinei avionului și astfel misiunea de zbor a fost anulată”, se arată în comunicatul DSU.

Astfel a fost luată decizia ca pacientul să fie internat la Spitalul Floreasca, pentru continuarea îngrijirilor medicale, în cadrul secției de chirurgie plastică și reparatorie.

Din fericire pentru acesta, vineri dimineață a putut decola, în siguranță, de pe Otopeni, cu o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, potrivit MApN.

Potrivit Ghidului pentru transferul imediat al pacienților arși, elaborat de  Ministerul Sănătății, este recomandat „transferul imediat în centre de specialitate a pacienților electrocutați, inclusiv în cazul leziunilor prin fulgere”, dar și cei cu „arsuri de e profunzime intermediara (Gr. 2A – 2B) cu suprafata arsurii mai mare de 20% din suprafata corporala la pacientii cu varsta peste 50 de ani”.

Pacientul de la Constanța avea arsuri pe mai mult de 50% din suprafața corpului, prin electrocutare. Rudele pacientului au acuzat medicii de la Iași că nu au considerat că transferul bărbatului la o clinică din străinătate reprezintă o prioritate.

Articolul precedentFirea: E mult prea mult! Nu se mai poate! Cine răspunde pentru victime?
Articolul următorPoluarea aerului, deșeurile și indiferența fac victime. Bucureștiul nu e groapă de gunoi