# Europarlamentarul Eugen Tomac: ”PSD vrea tot, iar noi trebuie să oprim aceasta ofensivă comunistă!”

_Published: 2022-11-28_

Europarlamentarul Eugen Tomac a subliniat importanța partidelor de dreapta din România, punând accent și pe noul partid al lui Ludovic Orban, Forța Dreptei.

[Președintele PMP](https://www.facebook.com/photo?fbid=686293386198353&set=pcb.686293596198332) a precizat că a fost prezent la București, în cadrul unei întâlniri cu politicienii din Forța Dreptei, cu care a discutat despre necesitatea partidelor de a fi unite împotriva social-democraților.

### Europarlamentarul Eugen Tomac: ”Dreapta trebuie să fie unită, pentru că doar așa România poate fi menținută pe drumul drept!”

”_Le-am spus astăzi colegilor din Forța Dreptei, reuniți la București, că suntem obligați să acționăm uniți și să construim o alternativa credibilă la actuala majoritate de stânga. PSD vrea tot, iar noi trebuie să oprim aceasta ofensivă comunistă! [Dreapta](https://zin.ro/13/11/2022/politica/eugen-tomac-vizita-vaslui/)înseamnă dreptate pentru toți!_”, a transmis europarlamentarul, prin intermediul unui text publicat pe pagina de Facebook.

### Partidul Forța Dreptei are din ce în ce mai mulți membri

În același context, astăzi, 28 noiembrie, Ludovic Orban a vorbit despre stabilitatea și expansiunea noului partid, Forța Dreptei, explicând că, în București, în mai puțin de 6 luni s-au constituit organizații puternice, atât la nivelul Capitalei cât și la nivelul fiecărui sector.

”_Forța Dreptei a crescut spectaculos în București. În mai puțin de 6 luni s-au constituit organizații puternice, atât la nivelul Capitalei cât și la nivelul fiecărui sector. Ieri am lansat oficial Forța Dreptei – București în prezența a peste 700 de membri, într-o atmosferă plină de energie și încredere_”, a precizat Ludovic Orban în cursul zilei de astăzi.
