În weekend, serverele Primăriei Sectorului 5 au fost atacate cibernetic, iar autorii au solicitat o sumă imensă de bani pentru ca autoritățile să capete acces la ele.
În cele din urmă, problema s-a rezolvat, fără ca atacatorii să fie „satisfăcuți” în cerința lor, iar primarul Cristian Popescu Piedone a asigurat că va face tot ceea ce ține de el pentru ca această situație să fie singulară:
„Nu voi ceda în fața unor astfel de atacuri și nu voi plăti suma cerută de teroriștii cibernetici. Vreau să-i mulțumesc ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan și reprezentanților DNSC pentru că au intervenit prompt.
În perioada următoare, după remedierea situației, vom implementa noi măsuri de securitate cibernetică pentru a ne asigura că astfel de situații nu se vor mai repeta”.
Pentru a se asigra că elimină pericolul, reprezentanţii primăriei au luat legătura cu ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, dar şi cu oficialii Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică pentru a urma toţi paşii necesari remedierii situaţiei.
Ulterior, publicul larg a fost informat cu privire la problemă după ce aceasta a fost rezolvată, pentru a nu crea panică. Astfel, autoritățile au postat pe Facebook un mesaj, în care era explicat că „angajații Primăriei Sectorului 5 au semnalat faptul că centrala telefonică a instituției nu funcționează. A fost sesizată societatea care se ocupă de mentenanță pentru a remedia problema și s-a constatat că serverele Primăriei Sectorului 5 au fost atacate cibernetic.
Pe ecranul serverelor apare și un mesaj din partea atacatorilor, care cer răscumpărare 5 milioane de dolari. (…)
Menționăm că au fost atacate doar severele sediului Primăriei Sectorului 5 din Fabrica de Chibrituri, nu și cele ale altor direcții care își derulează activitatea în alte sedii”.