# O gălățeancă intervine în momentul în care două eleve sunt agresate în autobuz: ”Am considerat firesc, uman și civic să intervin”

_Published: 2022-09-28_

Un [incident](https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=pfbid02rpHSkk1FLn4hUyucS5xrUUEGveRWMCLeTbHgQVDCu22QF6SZtoQBeccQ8GAWmZHbl&id=100016227249495)care a avut loc într-un autobuz a fost făcut public de o femeie din Galați.

Martora a povestit că ieri, 27 septembrie, la prânz, în jurul orei 13, în autobuzul care circulă pe traseul 17 în Galați, a urcat individul din imagine.

### Bărbatul a molestat fizic și verbal două eleve de liceu

Potrivit textului distribuit pe contul de Facebook, elevele au ripostat cu întrebarea ”E frumos ce faci?”.

Acest fapt a atras atenția călătorilor.

”_Înainte de a coborî în stația de la IREG – Siderurgistilor, am considerat firesc, uman și civic, să intervin! De teamă ca șoferul să nu închidă ușile și să îl ducă la secția de poliție, tânărul ”înflăcărat” a coborât după mine și m-a întrebat răstit de ce mă bag!_”, a povestit femeia.

### O femeie din Galați nu rămâne indiferentă în momentul în care elevele sunt agresate în autobuz: ”A încercat să mă intimideze, începând să țipe agresiv. Cu mine și-a găsit nașul!”

**”**_Eu nu mă tem de moarte, iar indivizi ca el nu mă intimidează! E adevărat că în astfel de situații cu impact emoțional puternic, nu am cuvintele la mine…dar nu mă tem. Din contră, prind atât de mult curaj_”, a adăugat gălățeanca.

Bărbatul în cauză a fost fotografiat cu scopul de a fi identificat de Poliție.

”_Mai jos sunt pozele pe care am reușit să i le fac [agresorului](https://zin.ro/24/06/2022/administratie/3-ani-caracal-dinca/)sexual la ora 13 și 16 minute când am coborât din autobuz!_”, a transmis martora.
