# Ministrul Educației: „Afirmația că „sărăcia nu intră în vacanță” este un argument legitim pentru acordarea burselor sociale pe perioada vacanțelor școlare”

_Published: 2026-08-28_

Ministrul Educației, Mihai Dimian, revine la sentimente mai bune în ceea ce privește tăierea burselor elevilor, cel puțin în ceea ce privește bursele sociale.

După un întreg val de critici care a urmat punerii în dezbatere a unui proiect de lege, astăzi, ministrul a anunțat că bursele sociale vor fi plătite în continuare pe perioada vacanțelor școlare.

Proiectul de Hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică înainte de începerea anului școlar 2026-2027 a fost criticat de mai multe organizații, inclusiv de Federația Națională a Părinților, dar și Consiliul Național al Elevilor.

Spre exemplu, Federația Națională a Părinților, prin președintele Cătălin Viorel Nan, a calificat măsura drept „_profund greșită și imorală_”, subliniind că „_vulnerabilitatea familiilor nu intră în vacanță_”, afirmație preluată astăzi de ministrul Mihai Dimian, care a ținut să asigure că nu va propune Guvernului „_reducerea sprijinului anual acordat elevilor prin bursele sociale_”, ci că estimează chiar „_o creștere a numărului elevilor care vor putea beneficia de bursă socială_”.

„_Ieri s-a încheiat perioada de consultare publică a proiectului. Mulțumesc tuturor celor care și-au exprimat civilizat punctele de vedere și, cu precădere, celor care au transmis Ministerului Educației și Cercetării observații și propuneri concrete în cadrul procesului de consultare publică._

_De ce am dat curs acestei propuneri pentru a fi pusă în consultare publică? Din ceea ce am putut observa, discuția s-a concentrat asupra perioadei de acordare a burselor sociale. Precizez că proiectul nu a pus în dezbatere doar perioada de acordare a burselor, ci și cuantumul minim lunar al acestora._

_Prin urmare, o variantă cu un cuantum lunar mai mare, acordat pe durata activităților didactice, poate fi analizată în raport cu varianta distribuirii sprijinului pe întregul an, fără ca aceasta să presupună automat diminuarea sprijinului anual acordat elevului._

_Bursa socială este o formă de sprijin acordată „în vederea susținerii participării la activitățile didactice și a prevenirii abandonului școlar”. Din acest motiv, finalitatea educațională poate fi mai bine atinsă prin corelarea ei directă cu perioada activităților școlare. Există multe alte state europene care nu acordă burse sociale pe perioada vacanței, deși finanțarea educației este mult mai consistentă decât în România._

_În același timp, afirmația că „sărăcia nu intră în vacanță” este un argument legitim pentru acordarea burselor sociale pe perioada vacanțelor școlare. Combaterea sărăciei trebuie să fie o preocupare permanentă a statului. Dar mecanismul pricipal de protecție socială destinat explicit acestui obiectiv este dat de Legea privind venitul minim de incluziune. Acea lege reglementează explicit acest mecanism în scopul prevenirii şi combaterii sărăciei şi riscului de excluziune socială. În cadrul venitului minim de incluziune este inclus și „b) ajutor pentru familia cu copii – ajutorul financiar acordat familiilor cu venituri situate sub nivelul prevăzut la art. 9 alin. (3) lit. b), care au în întreţinere unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la 18 ani, în scopul prevenirii riscului de sărăcie a copilului şi stimulării participării acestuia în sistemul de educaţie.”_

_Pentru elevii din medii dezavantajate socioeconomic, venitul minim de incluziune are ca principal obiectiv protecția socială. Bursa socială este un mecanism suplimentar de suport pentru acești copii și are ca obiectiv susținerea participării lor la activitățile didactice._

_În concluzie, mai mulți copii eligibili, fără diminuarea sprijinului anual acordat fiecăruia – acesta este principiul de la care voi porni în propunerea pe care o voi trimite către Comisia de Dialog Social și o voi susține în Guvern_”, a scris pe [Facebook](https://www.facebook.com/mihai.dimian.7/posts/pfbid03696URCeJpWQ3LDdgKKaBK8zsfFno5fRc4kQvF2CjjCKNUQZW52fxF9nVcdRvsn3Ml)ministrul Educației.
