Sursa: pixabay.com

Un cetățean ucrainean a fost reținut, iar mai apoi plasat sub control judiciar, sub acuzația de complicitate la înșelăciune.

Inculpatul s-a dat drept angajat al Băncii Naționale a României, a fost prins în flagrant pe când lua de la o persoană o pungă în care trebuiau să fie 46.000 de lei.

Anchetă în curs într-un dosar de înșelăciune, printre inculpați fiind inclusiv un cetățean de origine ucraineană, care ar fi sprijinit mai multe persoane să păcălească o parte vătămată din București.

Cetățeanul ucrainean a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 București cu propunere de luare a măsurii arestării preventive, față de acesta fiind dispusă luarea măsurii controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile. Și așa, conform soluției instanței, inculpatul nu are voie să depăşească limita teritorială a municipiului Bucureşti, „decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar”.

În data de 24.07.2026, persoana vătămată T.E.A. a fost indusă în eroare de către persoane necunoscute, care s-au recomandat în mod nereal în calitate ca fiind reprezentanți ai mai multor instituții publice (Autoritatea Națională Antifraudă, Banca Națională Română, Poliția Română), respectiv ai mai multor instituții bancare private, care i-au comunicat faptul că pe numele său ar fi fost solicitat în mod fraudulos un credit de nevoi personale în cuantum de 60.000 RON și că, pentru a împiedica acordarea acestuia, trebuie să contracteze un credit, ocazie cu care l-au determinat, la aceeași dată, să acceseze un credit de nevoi personale în cuantum de 130.000 RON de la o entitate bancară, urmând ca ulterior persoana vătămată să retragă suma de la un terminal ATM și să o înmâneze unor așa-ziși reprezentanți ai BNR.

Conștientizând la acel moment că este victima unei posibile infracțiuni de înșelăciune, persoana vătămată a apelat la organele de poliție, în acest context fiind apoi organizat un flagrant în vederea depistării autorilor. Astfel, inculpatul F.P. s-a deplasat în Parcul Izvor din Municipiul București, Sector 5, unde, în sprijinul persoanelor necunoscute menționate anterior, sub pretextul că ar reprezenta instituția Băncii Naționale a României, a determinat persoana vătămată să îi remită o pungă de culoare neagră în care se aflau suma de 400 lei și mai multe hârtii pentru a crea aparența existenței sumei de 46.000 lei, acesta fiind prins în flagrant de către organele de poliție”, precizează procurorii.

Articolul precedentAUR, discuții cu formațiunile parlamentare pentru o majoritate care să susțină suspendarea lui Nicușor Dan