Consiliul Superior al Magistraturii a avizat negativ proiectul inițiat de Uniunea Salvați România, prin care se cerea desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Nu a fost vot unanim în privința SIIJ, dar a câștigat majoritatea. Astfel, au fost 10 voturi „împotrivă”, 8 „pentru” şi unul nul.
Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, a asigurat că în continuare va susține proiectul de desființare a SIIJ. Cătălin Predoiu a votat pentru aviz favorabil, însă a atras atenția că „proiectul comportă observații (tehnice), (care) pot fi îndreptate la Parlament”.
USR atrăgea atenția că desfiinţarea SIIJ „nu doar că este în linie cu cerinţele Comisiei Europene, ale GRECO şi ale Comisiei de la Veneţia, dar se impune şi prin prisma rezultatelor obţinute în 2019 de această structură: din 417 dosare soluţionate în 2019, 415 au fost clasate şi doar în două cauze s-a dispus trimiterea în judecată a trei inculpaţi. Spre comparaţie, în aceeaşi perioadă, DNA a soluţionat 2.694 de dosare şi a dispus trimiterea în judecată în 235 de cauze, cuantumul prejudiciului reţinut în actele de inculpare fiind de circa 156,4 milioane euro”.