# Mesajul adresat românilor de președintele Klaus Iohannis cu ocazia sfintelor sărbători de Paște

_Published: 2019-04-28_

**Președintele Klaus Iohannis

le-a transmis românilor un mesaj de Paște, într-un clip publicat duminică

dimineață pe pagina sa de Facebook.**

„Hristos a înviat! Dragi români, vă doresc sărbători luminate, cu liniște

și pace în suflet alături de cei dragi”, a spus șeful statului.

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea

Domnului – Paştele. Aseară, milioane de români au mers la catedrale, biserici

şi mănăstiri în întreaga ţară. Oamenii au asistat la slujbă, iar la miezul

nopţii au spus într-un singur glas „Hristos a înviat!”. Apoi, preoţii au

împărţit Lumina Sfântă venită mai devreme de la Ierusalim, iar românii au

aprins candele şi lumnânări, pentru a duce acasă taina Învierii.

Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă în ţară, sâmbătă seara, cu un

avion special, de către o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de episcopul

vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul. Cuvântul Paşte vine

din ebraicul pesah, care însemna trecere. Paştele evreilor marca trecerea

poporului ales prin Marea Roşie, din robia Egiptului în pâmântul făgăduinţei,

Canaan. Paştele creştinilor este, în primul rând, sărbatoarea Învierii

Domnului.

Sărbătoarea Paştelui

este considerată sărbătoarea bucuriei date de vestea Învierii Mântuitorului. O

veste care, până la Înălţarea Domnului, respectiv timp de 40 de zile, se

regăseşte în salutul „Hristos a înviat!”, la care se răspunde cu

„Adevărat a înviat!”.
