Sursa: Facebook

Un primar din județul Suceava a fost exclus din PNL după ce a „mișcat în front”.

Bogdan Loghin, primar în Rădăuți – ales pe listele PNL, și-a anunțat public susținerea la alegerile prezidențiale pentru candidatul independent Nicușor Dan, părând să uite că liberalii au deja un candidat, la „calup” cu PSD, UDMR și minorități.

Urmarea a fost că PNL a decis să-l excludă din partid pe primarul Bogdan Loghin, „ca urmare a incoerenţei şi lipsei de consecvenţă în parcursul său politic”. Iar primarul, la rândul său, le-a transmis foștilor colegi că „adevărul deranjează”.

PNL Suceava a transmis un comunicat în acest sens imediat după ce edilul a anunțat că nu-l va susține pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei PSD-PNL-UDMR în alegerile prezidențiale, dar și după „sfatul” social democraților din Suceava, de a lua atitudine.

Sunt la București pentru viitorul României și al Bucovinei. Politica nu trebuie să fie despre calcule de culise și jocuri de partid, ci despre oameni, despre viitorul comunităților noastre și despre România pe care ne-o dorim. Ca primar al municipiului Rădăuți, trăiesc zilnic realitatea administrației publice și știu ce înseamnă să te lupți cu un sistem birocratic greoi, să cauți soluții în loc de scuze și să construiești pentru viitor, nu doar pentru un ciclu electoral.

De aceea, am ales să fac acest pas și să susțin o direcție diferită pentru România. M-am întâlnit la București cu domnul Primar General al Capitalei, Nicușor Dan, un om care a demonstrat că administrația poate fi făcută altfel: cu transparență, cu integritate și cu determinarea de a nu ceda în fața intereselor de grup.

Am discutat deschis despre ceea ce România are nevoie: un președinte care să fie un garant al interesului public, nu un prizonier al jocurilor de partid. Un lider care să inspire, să unească și să ofere o viziune clară pentru țară.

În egală măsură, domnul Președinte interimar al României, Ilie Bolojan, este cel mai potrivit om pentru funcția de premier. La Oradea, a demonstrat că dezvoltarea nu este un simplu slogan, ci o realitate posibilă atunci când administrația este condusă cu responsabilitate, disciplină și o viziune pe termen lung, iar în funcția de Președinte interimar al României a dovedit, în scurtul timp pe care l-a avut la dispoziție, că țara asta se poate guverna demn și cu respect pentru cetățenii săi.

Dacă ar ajunge premier, sunt convins că ar putea implementa aceleași principii la nivel național, transformând România într-un stat funcțional, în care eficiența și seriozitatea devin normă, nu excepție. Mă întorc din această vizită cu speranță. Speranța că România poate alege competența în locul promisiunilor goale. Speranța că, dincolo de combinațiile politice ale marilor partide, există încă șansa unei administrații curate și eficiente.

Am ascultat cu atenție discursurile din weekend, la ședința comună a celor două partide, desfășurată la Suceava. Discursuri sterile, centrate pe oameni din partid, pe aranjamente interne, pe strategii de campanie. Despre cetățeni? Nimic. Despre soluții reale? Nimic. Despre provocările momentului și direcția în care trebuie să meargă România? Absolut nimic.

S-a învățat ceva din experiența ultimelor luni? Nu cred. Nu vreau să fiu doar un spectator al acestei schimbări. Nu mă voi complace într-o doctrină obosită de partid, în complicități care au ținut România pe loc. Aleg să mă implic, să susțin public acest tandem și să cred, alături de toți cei care gândesc ca mine, că România merită mai mult. Că România poate avea un viitor mai bun.

Nicușor Dan – Președintele României
Ilie Bolojan – Prim-ministrul României
Este timpul să alegem competența!

Cred într-un PNL care are nevoie de o reformă puternică bazată pe competență și soluții reale pentru România! Nu mai avem timp să ne mințim între noi! Așa să ne ajute Dumnezeu!”, explica Bogdan Loghin pe Facebook.

Iar cele de mai sus au fost considerate un act de trădare de conducerea PNL Suceava, care a transmis că va fi luată măsura excluderii din partid a edilului:

PNL Suceava îl exclude pe primarul traseist și trădător Bogdan Loghin

PNL Suceava anunță excluderea lui Bogdan Loghin din partid, ca urmare a incoerenței și lipsei de consecvență în parcursul său politic. Acțiunile sale din ultima perioadă, marcate de treceri succesive de la un partid la altul, demonstrează o lipsă de loialitate și de principii politice clare.

Recent, Bogdan Loghin a încercat să se alăture PSD, însă a fost refuzat. De asemenea, a tatonat o posibilă colaborare cu AUR, fără succes. În cele din urmă, a găsit sprijin în Nicușor Dan, liderul unui proiect politic care încearcă să atragă membri fără un parcurs politic stabil.

PNL respinge ferm oportunismul și lipsa de integritate politică, iar excluderea lui Bogdan Loghin confirmă această poziție.
În ceea ce privește susținerea candidatului la alegerile prezidențiale, Ilie Bolojan, președintele interimar al României, a reafirmat sprijinul său clar pentru candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR și al minorităților naționale, Crin Antonescu.

Tentativele lui Nicușor Dan de a-și asocia imaginea cu președintele interimar Bolojan reprezintă o strategie lipsită de substanță, menită să inducă în eroare electoratul.
PNL Suceava”.

De altfel, supărare mare a fost și în tabăra social democrată din Suceava când s-au auzit susținerile lui Bogdan Loghin. Astfel că liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, a cerut ca liberalii să adopte urgent o poziție fermă în cazul primarului municipiului Rădăuți.

E clar. Așteptăm o decizie din partea organizației PNL să vedem ce se va întâmpla cu primarul și președintele PNL Rădăuți, domnul Bogdan Loghin.

Punctul nostru de vedere este destul de clar: avem un candidat comun, am avut un eveniment politic comun la Suceava sâmbătă, unde a participat și candidatul nostru comun, Crin Antonescu. Mergem înainte.

Ca să fie foarte clar. Așteptăm mai întâi decizia PNL. Nu cer nici să fie sancționat, nici să fie dat afară. Este decizia lor internă, dar e clar că nu putem continua așa”, a declarat, pentru Agerpres, Gheorghe Șoldan.

În caz că nu era „clar”… Pe de altă parte, primarul din Rădăuți a revenit cu un comunicat pe Facebook, după ce a aflat decizia în ceea ce îl privește:

Exclus din PNL
Mașinăriile politice ar trebui puse doar în slujba cetățeanului, nu pentru influențarea adevărului…

Adevărul deranjează, iar reacția vehementă a PNL Suceava este cea mai clară dovadă că mesajul meu atinge exact acolo unde trebuie. Nu am fost niciodată un om al jocurilor de culise, al compromisurilor pentru funcții sau al promisiunilor făcute doar pentru a fi uitate după alegeri. Politica trebuie să fie despre oameni, despre soluții concrete, despre un viitor construit cu seriozitate și viziune, nu despre aranjamente de partid menite să conserve aceleași cercuri de influență.

Acuzațiile lansate de PNL Suceava, conform cărora aș fi tatonat colaborări cu PSD sau AUR, sunt o minciună sfruntată, lipsită de orice fundament real. Aceste atacuri nu sunt altceva decât o perdea de fum menită să ascundă realitatea: există o nevoie urgentă de reformă profundă în acest partid, iar cei care cer schimbarea devin automat inamici. Nu am fost niciodată un om care să caute oportunități personale prin alianțe conjuncturale, ci un lider care crede în principiile unei administrații responsabile, eficiente și dedicate cetățenilor.

PNL Suceava, din păcate, a ajuns o structură dominată de calcule meschine, de jocuri de culise și de interese care nu au nicio legătură cu cetățenii. Oricine are curajul să spună lucrurilor pe nume este rapid marginalizat, etichetat și atacat cu minciuni. Aceasta nu este politica în care cred, aceasta nu este viziunea unui partid care ar trebui să reprezinte oamenii. PNL Suceava trebuie reformat din temelii, altfel va continua să fie doar un instrument al câtorva, în loc să fie vocea unei comunități întregi.

Rămân consecvent în susținerea unei schimbări reale și profunde pentru România. De aceea, continui să sprijin cu fermitate tandemul Nicușor Dan – Ilie Bolojan. Nicușor Dan a demonstrat, prin mandatul său la Primăria Capitalei, că se poate face administrație altfel: cu integritate, transparență și o luptă constantă împotriva presiunilor sistemului. Ilie Bolojan este un lider care și-a dovedit competența în administrația locală, transformând Oradea într-un model de dezvoltare. Sunt convins că această viziune poate fi aplicată cu succes la nivel național, pentru a construi o Românie modernă, eficientă și demnă.

Refuz să fiu un simplu spectator al unui joc politic bazat pe minciună, oportunism și manipulare. Când spui lucrurilor pe nume, devii incomod. Când ceri ca politica să fie despre cetățeni și nu despre calcule meschine, ești atacat. Dar nu voi da înapoi. Aleg să continui pe drumul corect: al competenței, al respectului pentru oameni și al unei administrații transparente și eficiente.

România nu mai are timp de promisiuni goale și jocuri de putere. E momentul să alegem performanța, să dăm o nouă direcție acestei țări și să construim un viitor mai bun pentru toți!
Sunt și voi rămâne mereu în slujba cetățenilor care mi-au acordat încrederea, indiferent de poziția unor sfere de influență nocive, pentru că, din păcate, în asta s-a transformat PNL Suceava.
Și îmi asum pe deplin ceea ce spun!
Bogdan Loghin, Primarul Municipiului Rădăuți – OM liber
”.

Articolul precedentMinistrul Energiei, încurajat de Ciolacu: „Drill, Sebi, drill”
Articolul următorSporturile de pariere în România: O ramură în plină dezvoltare sau o provocare pentru cei care pariază?