# Șefa ASSMB, acuzată de luare de mită și pusă sub control judiciar: „Probabil o să ajung un fel de Navalnîi al Bucureştiului”

_Published: 2024-03-28_

Oana Gabriela Sivache, șefa Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) este oficial acuzată de luare de mită, ba chiar a fost pusă ieri sub control judiciar de procurorii anticorupție, interzicându-i-se să își mai exercite funcția.

Și, pe lângă declarațiile acesteia prin care își susține nevinovăția, Sivache a ajuns să se compare cu Aleksei Navalnîi, cel care și-a pierdut viața după ce a criticat corupția și regimul lui Vladimir Putin din Rusia.

Oana Sivache este acuzată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției că a stat gratis într-un imobil, facturile fiindu-i plătite de Ioan Bogdan Furtună, drept răsplată pentru numirea acestuia ca manager interimar la Spitalul Clinic Colțea din municipiul București. În replică, citată de[Agerpres](https://www.agerpres.ro/justitie/2024/03/27/oana-sivache-la-iesirea-din-dna-niciodata-nu-am-luat-spaga-probabil-o-sa-ajung-un-fel-de-navalnii-al-bucurestiului--1271211), aceasta a arătat însă că „_niciodată nu am luat şpagă, nu am cerut, nu am dat un leu_”.

„_Vreau să se facă curăţenie, vreau să se facă dreptate şi aştept să vedem organele de cercetare penală ce au de spus. (…) Toate numirile de manageri de fapt au fost prelungiri. _

_Nu s-a schimbat niciun manager, numirea este făcută de către Primăria Generală, noi am respectat legislaţia şi procedura, mai departe să stabilească organele de cercetare penală_”, a declarat Oana Sivache pentru sursa citată.

Totodată, Sivache a reluat declarațiile de[ieri](https://zin.ro/27/03/2024/romania-nasilor/directorul-general-al-assmb-oana-sivache-chemata-la-dna/), când susținea sus și tare că este martor în dosar, legate de faptul că „_mafia nu iartă_”. Mai mult, șefa ASSMB se vede un fel de activist care luptă cu corupția:

„_Probabil o să ajung un fel de Navalnîi al Bucureştiului, dar asta este, mergem înainte, nu îmi este teamă. (…) Există o mafie în spitalele bucureştene. Toată lumea ştia, nu s-a întâmplat anul trecut. _

_Toţi ştiau, dar iată că nimeni nu are curaj, şi dacă are curaj, se întâmplă să se facă alte denunţuri şi durează până când o să se stabilească dacă ele sunt justificate sau nu_”.

Ei, Sivache nu se teme sau se teme de fapt, pentru că, ulterior declarației de mai sus, când a fost întrebată concret dacă se teme pentru viaţa sa, aceasta a răspuns afirmativ… și nu prea: „_Sincer, da, şi pentru a copiilor mei, dar nu mă tem, mergem înainte_”.

Dincolo de acestea, șefa ASSMB este[acuzată](https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=12523)că „_în perioada 01.07.2023 – 27.02.2024, ar fi primit de la inculpatul Furtună Ioan-Bogdan foloase necuvenite ce ar fi constat în achitarea contravalorii chiriei lunare și a facturilor de utilități, în cuantum de 39.295 lei, pentru un imobil din București pe care șefa A.S.S.M.B. l-ar fi ocupat împreună cu familia._

_În schimbul obținerii acelor foloase, inculpata Sivache Gabriela-Oana ar fi făcut demersuri pentru ca inculpatul Furtună Ioan-Bogdan să fie numit manager interimar al Spitalului Clinic Colțea, începând cu data de 04.11.2022._”.

În acest moment, atât Sivache cât și Furtună (acuzat de dare de mită) nu au voie să depășească limita teritorială a țării decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar (procuror, judecător de cameră preliminară, instanța de judecată), să comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu anumite persoane, precum și să „_desfășoare activitatea în exercitarea căreia au săvârșit faptele_”.
